Şi-a stropit soţia cu acid, apoi s-a urcat la volan şi a intrat în plin într-un TIR. Bărbatul a murit pe loc, femeia este în comă/ FOTO

Sursa foto: romaniatv.net

O ceartă între soți a avut un deznodământ tragic, joi seara. Într-un exces de furie, un bărbat în vârstă de 70 de ani a aruncat acid pe soția sa și a fugit de acasă. S-a urcat la volan și a început să gonească pe șosea. Cursa nebună a bărbatului s-a încheiat în momentul în care a pătruns pe contrasens și s-a îzbit, frontal, de un camion. Șoferul a murit pe loc.

Şoferul unui autoturism a murit în urma unui accident produs, joi seara, în localitatea Coţofăneşti, după ce s-a lovit frontal de un camion care transporta cereale. Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, căpitanul Andrei Grecu, a declarat că în accident a fost rănit şi şoferul camionului, care prezintă traumatisme la piciorul drept.

Din relatările unor persoane apropiate celor doi, aceștia divorțaseră în urmă cu circa 3 luni, la dorința femeii, care nu ar mai fi suportat ieșirile violente ale partenerului.

“Mie mi se părea un om harnic. Ne salutam mereu când ne întâlneam. Am înțeles totuși că era violent cu soția, de aceea ar fi și divorțat femeia de el”, ne-a spus cineva care îi cunoștea pe cei doi.

Cei doi nu aveau copii împreună. Femeia, în schimb, avea doi copii, un băiat și o fată, dintr-o căsnicie anterioară, ambii plecați la muncă în străinătate.

În ultima vreme, pentru că nu se împăcase nicicum cu ideea divorțului, bărbatul a fost auzit spunând că “dacă nu se întoarce la mine (n.r. – fosta soție), o omor și pe ea și mă omor și pe mine. Eu fără ea nu pot trăi!”.

ISU Bacău a intervenit la faţa locului cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă iar Serviciul Judeţean de Ambulanţă a trimis o salavre. În timpul cercetărilor, polițiștii au făcut o descoperire șocantă. Se pare că, înainte de a se urca la volan, șoferul autoturismulu care a provocat accidentul şi-a stropit soţia cu acid, în urma unui conflict. Femeia a fost transportată la spitalul din Oneşti şi apoi transferată la Bacău.

Potrivit IPJ Bacău, poliţiştii din Oneşti au fost sesizaţi, joi, la numărul 112, cu privire la faptul că o femeie a fost stropită cu acid: “Poliţiştii din Onesti au fost sesizaţi prin apel 112 de faptul că un bărbat şi-ar fi stropit soţia cu o substanţă necunoscută, în zona feţei. Din cercetările efectuate s-a stabilit că cele sesizate se confirmă, gestul bărbatului fiind ca urmare a unui conflict spontan cu soţia”, a declarat Cătălina Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here