Firmele de pază ale lui Codiță din Caracal, prinse din nou în afara legii/ Amenzi de 100.000 de lei de la ITM

Remus Rădoi

Firmele de pază controlate de controversatul om de afaceri Remus Rădoi, zis Codiță (foto), din Caracal, Safety Security SRL și Spartan Pază și Protecție, au fost prinse din nou încălcând legea privind relațiile de muncă, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt aplicându-le, luna trecută, amenzi în valoare totală de 100.000 de lei, informează OLT-ALERT.RO, citând surse din cadrul celor două companii.

Vorbim de cinci amenzi de câte 20.000 de lei după ce inspectorii de muncă au descoperit că cele două companii se foloseau de serviciile a cinci oameni cărora nu li se încheiase forme legale de muncă. Una dintre firme a primit trei amenzi, cealaltă două, susțin sursele citate.

De altfel, Safety Security SRL și Spartan Pază și Protecție sunt abonate la amenzile primite pentru munca la negru.

Anul acesta, în aprilie, cele două companii au mai fost sancționate, tot pentru muncă la negru, cu amenzi de peste 200.000 de lei.

De asemenea, în luna septembrie amenzile aplicate celor două companii au fost de 80.000 de lei.

Dincolo de încălcarea legislației muncii, firmele lui Codiță, la fel de controversate ca și cel care le controlează, sunt implicate în tot felul de scandaluri. În prezent, cinci dintre bodyguarzii de la Safety Security SRL sunt cercetați penal, sub control judiciar, după ce, luna trecută, ar fi luat la bătaie un tânăr de 27 de ani, pe iubita acestuia și pe sora femeii. Mai mult, un copil de trei ani, fiul bărbatul de 27 de ani, care era cu victimele, a ajuns la spital după ce micuțul ar fi fost afectat de spray-ul iritant lacrimogen folosit de bodyguarzii lui Codiță.

Anul trecut, Safety Security și Spartan Pază și Protecție au fost investigate de Consiliul Concurenței după ce instituția a fost sesizată de Romsilva Hunedoara în legătură cu faptul că cele două firme ar fi avut un comportament neconcurențial în cadrul unei licitații publice (amănunte AICI).

De asemenea, potrivit jurnalistei Sorina Matei, ambele firme de pază nu ar mai avea drept de funcționare în domeniul lor de activitate după ce ar fi rămas fără licenţe. Prima licenţă de funcţionare ar fi fost retrasă şi radiată înainte de tragedia din Caracal, iar a doua licenţă de funcţionare ar fi fost anulată de IGPR în urma unor nereguli constatate, în luna august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here