Încă 8,3 milioane lei din fonduri europene atrași de Primăria Slatina. Vor fi reabilitate două străzi și va fi creată o pistă pentru biciclete

Primarul Slatinei, Emil Moț

Peste 8,3 milioane de lei vor veni din fonduri europene și de la bugetul de stat pentru modernizarea a două străzi din Slatina, Văilor și Vintilă Vodă, și pentru crearea unei piste de biciclete care va completa un alt program dedicat pistelor destinate bicicliștilor. Vorbim de un contract de finanțare semnat, miercuri, cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, de primarul Slatinei, Emil Moț.

Proiectul pentru care s-a semnat contractul de finanțare se numește „Modernizarea străzilor pe care circula transportul public si dezvoltarea infrastructurii pietonale in Municipiul Slatina”, va fi finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 4, prioritatea de investiții 4e și are o valoare totală de 8,321,707.72 lei, din care 4,230,956.54 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri europene (FEDR) și buget de stat, iar 4.090.751,18 lei din bugetul local.

Investiția realizată prin proiect va consta în reabilitarea străzilor Văilor și Vintilă Vodă.

„Pe strada Văilor investiția prevede realizarea unei piste de biciclete cu lățimea de 1.20 m, pistă ce se va continua pe strada Cuza Vodă și va ieși în strada Ecaterina Teodoroiu. Această pistă de biciclete va completa traseul de piste de biciclete ce se va crea prin proiectul «Realizare infrastructura pentru biciclete» și este proiectată în același mod pentru a se integra în traseul creat. Tot pe strada Văilor proiectul prevede modernizarea sau amplasarea de elemente pentru îmbunătățirea siguranței rutiere, lucrări de refacere/ modernizare a carosabilului aferent pistei de biciclete și lucrări de refacere/modernizare a carosabilului destinat transportului motorizat.

Aceleași lucrări vor fi efectuate și pe strada Vintilă Vodă. Pentru îmbunătățirea siguranţei rutiere s-au prevăzut lucrări de semnalizare rutieră, ridicare cămine la cota, ridicare la cotă răsuflători de gaz, geigere”, a explicat, joi, primarul Slatinei.

Prin realizarea investițiilor pe cele două străzi se va asigura promovarea mobilității urbane durabile prin crearea atractivității transportului public local și creșterea numărului de utilizatori ai transportului public prin prioritizarea transportului de călători, scăderea utilizării autovehiculelor proprii și implementarea unui sistem complex care să vină în sprijinul reducerii emisiilor de CO2 în Municipiul Slatina, se arată în documentația proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here