Sistem integrat de management al traficului în Slatina, în valoare de peste 12 milioane de lei. Primarul Moț a semnat contractul de finanțare

Primarul Slatinei, Emil Moț, a semnat, miercuri, contractul de finanțare cu ADR Sud-Vest Oltenia pentru proiectul „Sistem integrat de management al traficului și mobilității urbane și impunere a regulilor, siguranță și securitate”. Va fi modernizată semaforizarea existentă în mai multe intersecții și vor fi semaforizate mai multe treceri de pietoni, în special cele unde au avut loc cele mai multe accidente rutiere.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 4, prioritatea de investiții 4e și are o valoare totală de 12,286,925.40 lei, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, primarul Emil Moț.

„Din această valoare, 12,041,186.89 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri europene (FEDR) și buget de stat, iar 245,738.51 lei din bugetul local reprezentând contribuție proprie eligibile”, a explicat edilul.

Proiectul vizează implementarea unui sistem integrat de management al traficului și mobilității urbane cu funcțiuni precum acordarea de prioritate în trafic pentru transportul public local și pentru utilizatorii modurilor de transport nemotorizat.

Noul sistem va avea următoarele funcții:

  • Asigurarea priorității pentru transportul public local în locațiile semaforizate prin proiect și adaptarea în timp real a ciclurilor de semaforizare în funcție de informațiile referitoare la poziția autobuzului: timpi de deplasare mai mici pentru transportul în comun în defavoarea transportului cu autoturismul personal;
  • Asigurarea unui management adaptiv al traficului prin capacitatea de modificare a timpilor de semaforizare în funcție de informațiile în timp real asupra fluxurilor de trafic: îmbunătățirea calității mediului prin reducerea coloanelor de vehicule și a timpilor de așteptare la semafor și datorită creșterii vitezei medii de circulație pentru traficul general.
  • Monitorizare video în locațiile semaforizate, cu efecte asupra siguranței pentru toți participanții la trafic: călători cu transportul public, bicicliști, pietoni.
  • Monitorizarea video și identificarea automată a numărului de înmatriculare va oferi informații care vor conduce la creșterea siguranței, precum și la posibilitatea de a stabili politici de reglementare a traficului de tranzit.
  • Detecția automată a trecerii pe roșu, prin intermediul camerelor de detecție, va conduce la creșterea siguranței circulației pentru toți participanții la trafic și la reducerea numărului de accidente.
  • Informarea locală a participanților la trafic, prin intermediul panourilor cu mesaje variabile, va permite informarea asupra unor situații speciale (lucrări, evenimente, rute ocolitoare etc.), conducând la creșterea fluenței și siguranței traficului.

 

Astfel, sunt propuse următoarele lucrări:

  • înlocuirea/modernizarea echipamentelor din intersecțiile și trecerile de pietoni semaforizate incluse în proiect;
  • implementarea sistemului de camere video de monitorizare și a camerelor de detecție a trecerii pe roșu în toate intersecțiile și trecerile de pietoni semaforizate incluse în sistem;
  • implementarea panourilor cu mesaje variabile pentru participanții la trafic (VMS) și a camerelor LPR în locații corespunzătoare;
  • instalarea în vehiculele de transport public care circulă în zona acoperită de proiect și în intersecții și trecerile de pietoni semaforizate a echipamentelor corespunzătoare pentru asigurarea comunicației între vehicule și infrastructura din teren;
  • instalarea unei rețele de senzori pentru măsurarea nivelului de calitate a aerului și poluării fonice;
  • instalarea unui Centru de comanda și control integrat;

 

Intersecțiile în care se va moderniza semaforizarea prin proiect:

  • Intersecția Bd. A. I. Cuza cu str. Primăverii (la Vălcea)
  • Intersecția Bd. A. I. Cuza cu str. Arcului (la Poștă)
  • Intersecția str. Primăverii cu str. Crișan (la Zahana)
  • Intersecția str. Libertății cu str. Crișan (la ACR)
  • Intersecția str. Nicolae Titulescu cu str. Oituz

 

Trecerile de pieton care se vor semaforiza prin proiect:

  • Pe Bd. A. I. Cuza aproape de intersecția cu str. Libertății (la flori)
  • Pe Bd. A. I. Cuza aproape de intersecția cu str. Primăverii (la Centrul Cultural Eugen Ionescu)
  • Pe str. Crișan (aproape de bazar)
  • Pe str. Crișan în zona Spitalului Județean

Prin proiect se va asigura promovarea mobilității urbane durabile prin crearea atractivității transportului public local și creșterea numărului de utilizatori ai acestui mod de transport, prin prioritizarea transportului de călători, scăderea utilizării autovehiculelor proprii și implementarea unui sistem complex care să vină în sprijinul reducerii emisiilor de CO2 în Municipiul Slatina, a mai precizat primarul Slatinei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here