Deputat Marius Iancu: Jurnaliștii și tehnicienii din radio și televiziune nu vor mai plăti impozit pe venit

Deputatul de Olt Marius Iancu anunță că Comisia de buget din Camera Deputaților a dat aviz favorabil unui proiect de lege inițiat de PSD și care prevede modificarea Codului Fiscal în așa fel încât jurnaliștii și tehnicienii din radio și televiziune vor fi scutiți de la plata impozitului pe venit.

Demnitarul a făcut acest anunț pe pagina sa de socializare.

„Jurnaliștii și tehnicienii din radio și televiziune vor fi scutiți de la plata impozitului pe venit, iar veniturile din contractul de muncă și cele din contractul de drepturi de autor vor fi cumulate.

Am dat raport favorabil, în Comisia de Buget, Finanțe și Bănci, proiectului de lege de modificare a Codului Fiscal, inițiat de PSD, prin care jurnaliștii beneficiază de această facilitate fiscală”, a scris, pe Facebook, Marius Iancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here