Polițiștii locali din Slatina au făcut prăpăd luna trecută: Peste 500 de amenzi aplicate și zeci de autoturisme ridicate

Poliţiştii locali din Slatina au derulat, luna trecută, mai multe acţiuni specifice în timpul cărora au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru nereguli în traficul rutier. Valoarea totală a amenzilor a fost de aproape 150.000 de lei.

Poliţiștii locali au continuat să acționeze pentru combaterea săvârșirii actelor și faptelor de abandonare a deșeurilor urbane pe domeniul public, pentru asigurarea ordinii publice, a unui trafic civilizat, precum și a limitării comerţului stradal neautorizat.

Ei au descoperit nereguli pentru care au aplicat 523 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 148.490 de lei. Din totalul acestora, cele mai multe, 424 de sancțiuni, au fost aplicate în domeniul traficului rutier, respectiv pentru opriri neregulamentare, staționare interzisă și accesul interzis.

„Au mai fost aplicate sancțiuni pentru încălcări ale normelor legale privind circulația vehiculelor cu tracțiune animală, pentru nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumuri publice, dar și pentru încălcarea legislației privind ordinea publică, respectiv pentru gesturi obscene manifestate în spațiul public și pentru proferarea de injurii, pentru cerșetorie, consum de băuturi alcoolice în locuri publice și tulburarea liniștii publice prin țipete și muzică dată la maximum”, a declarat șefului Poliției Locale, Adrian Pop.

Polițiștii locali au mai dat amenzi și pentru aruncarea a tot felul de deșeuri pe domeniul public, dar și pentru practicarea comerțului ilegal.

De asemenea, 65 de autoturisme au fost ridicate pentru opriri neregulamentare sau staționare interzisă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here