Nicolae Bănicioiu, la Parchetul General în dosarul Colectiv

Sursa foto: digi24.ro

Nicolae Bănicoiu a ajuns, în urmă cu câteva minute, la Parchetul General. Este pentru a doua oară când este citat în dosarul Colectiv, în care este anchetată moartea a 65 de persoane și rănirea a peste 100. El urmează să dea declarații în fosta sa calitate de ministru al Sănătății în momentul tragediei. La intrare a ținut să precizeze că este martor în această anchetă.

Fostul ministru al Sănătății a fost așteptat la Parchetul General de câțiva supraviețuitori ai incendiului și rude, însă nu a stat prea mult la discuții, precizând că va da explicații după audiere.

Nicolae Băncioiu a mai fost citat în dosarul Colectiv în luna octombrie, însă a refuzat să se prezinte la Parchetul General, iar rudele supraviețuitorilor au cerut ca acesta să fie adu cu mandat.

El fusese chemat după ce cu o zi înainte a fost audiat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Anchetatorii vor să afle detalii despre modul în care autoritățile au intervenit în noaptea de 30 octombrie, dar și cum au fost tratați mai apoi răniții.

Dosarul „Colectiv” a fost trimis la instanță în 28 aprilie 2016.

La dosarul de la Parchetul General au fost 8 inculpaţi: cei trei patroni ai Clubului Colectiv, trei artificieri şi două societăţi comerciale (Colectiv Club SRL şi Golden Ideas Fireworks Artists SRL). Acuzaţiile puse în sarcina lor sunt grave: ucidere din culpă, în formă agravată, având ca urmare decesul mai multor persoane, vătămare corporală din culpă, în formă agravată, având ca urmare vătămarea mai multor persoane şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.

Dosarul a parcurs paşi puţini şi îngreunaţi: iniţial s-a început judecata lui la Judecătoria Sectorului 4, unde vreme de câteva termene bune s-a discutat strict pe competenţa instanţei.

În final, s-a decis declinarea competenţei către Tribunalul Bucureşti, unde nici acolo dosarul nu a înregistrat progrese, termenele fiind amânate din cauza lipsei de proceduri, erori în citare, angajare apărător etc.

În dosarul Colectiv, au mai fost trimişi în judecată şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei, acuzaţi că ştiau că acel club funcţionează fără autorizaţii de securitate la incendii şi au ignorat acest lucru. La primul termen de la Tribunalul Militar, instanţa care a primit dosarul pompierilor, judecătorii au decis la finele lunii decembrie 2017 să înainteze această cauză Tribunalului Bucureşti, pentru a se discuta reunirea cu cealaltă, aflată deja pe rolul instanţei civile.

La rândul lui, Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4, a fost trimis în judecată în mai 2016 pentru două infracţiuni de abuz în serviciu cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4, alături de Aurelia Ioficiu, şef al Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4 Bucureşti la data faptelor, acuzată de complicitate la abuz în serviciu, Luminiţa Ganea, consilier în cadrul aceleaşi structuri şi de Sandra Moţoc, referent superior în cadrul serviciului, asupra căreia planează suspiciuni de complicitate la abuz în serviciu.

Toate cele trei cauze se află într-un singur dosar, cel de la Tribunalul Bucureşti, care în ultima perioadă a înaintat în mod vizibil, fiind așteptate sentințele pe 9 decembrie. La un loc, pedepsele cerute pentru toți cei 13 inculpați adună peste 160 de ani de detenție.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here