România s-a calificat, vineri, în grupele principale de la CM din Japonia, după ce a trecut cu 28-27 de Ungaria, în ultimul meci din Grupa C. „tricolorele” au fost conduce cu 6 goluei la pauză, dar au revenit incredibil şi au marcat golul victoriei în ultima secundă, de la 7 metri, prin Cristina Neagu.
România a început catastrofal meciul cu Ungaria. A marcat primul gol în minutul 7:50, la 0-5, iar de aici a început cursa de urmărire! Diferenţa s-a redus la doar 3 goluri, însă orice eroare costă la acest nivel. În mai puţin de 10 minute, România pierde tot ce a recuperat şi Ungaria se desprinde: 10-16 la pauză!
„Tricolorele” par decise în startul reprizei a doua. Vin la 16-18, maghiarele marcând doar de două ori în 13 minute. Se merge cap la cap, iar la 24-26, pe Kim Rasmussen, selecţionerul Ungariei, îl lasă nervii. Primeşte 2 minute, avem superioritate şi e 25-26. Primim gol, apoi dăm, dar nu prea mai e timp: 27-27. Mai e un minut, mingea e la Ungaria. Ratare şi România trebuie să dea gol în 35 de secunde! Dache scoate 7 metri. Neagu ia mingea și e gol, în min. 59:57! Victorie şi calificare!
România termină Grupa C pe locul 3, cu 6 puncte, dar intră în Grupa principală II fără punct. Adversarele României din grupa principală vor fi Rusia, Suedia și Japonia, iar „tricolorele” trebuie să câştige măcar două meciuri pentru a urca pe locul 4, de unde va juca meciul pentru locurile 7-8. La JO 2020 se califică direct campioana mondială, iar locurile 2-7 merg la turneul de calificare.
România va începe grupa principală duminică, 8 decembrie, împotriva câștigătoarei grupei D, Rusia. „Tricolorele” vor continua marți, 10 decembrie, împotriva Suediei. Grupa se va încheia miercuri, 11 decembrie, contra țării gazdă Japonia. Primele două formații din grupă se califică în semifinalele competiției.