Domeniul în care se câștigă cel mai mare salariu mediu net din județul Olt

Câştigul salarial mediu net în luna octombrie 2019 a fost, în Olt, de 2.660 lei, înregistrând o creştere cu 5,3% faţă de perioada similară din anul precedent (când a atins valoarea de 2.527 lei), și cu 0,8% faţă de luna anterioară (2.638 lei), arată cele mai noi date ale Direcției Regionale de Statistică (DRS) Olt.

Comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură, pescuit a crescut cu 1,9% (2.049 lei faţă de 2.010 lei), în industrie şi construcţii a crescut cu 0,8% (2.669 lei faţă de 2.648 lei), iar în servicii a crescut cu 0,8% (2.688 lei faţă de 2.666 lei).

Cel mai mare câştig salarial mediu net s-a înregistrat în servicii: 2.688 lei.

Efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii octombrie 2019 a fost de 74.639 persoane în Olt şi a fost mai mare cu 1.817 persoane (+2,5%) faţă de luna octombrie 2018 (72.822 persoane).

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii octombrie 2019 a fost de 8.738 persoane în județul Olt. Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent (9.443 persoane), numărul şomerilor înregistraţi a scăzut cu 705 persoane (7,5%). Din totalul şomerilor înregistraţi, femeile reprezentau 43,9%, iar bărbaţii 56,1%.

Rata şomajului până la aceeași dată a fost de 5,4%, faţă de 5,8% în luna octombrie
2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here