Noi imagini, FOTO și VIDEO, de la incendiul care a distrus vila din Olt a părinților Emiliei Dorobanțu. De la ce a pornit focul

Vila din comuna Curtișoara a părinților îndrăgitei cântărețe de muzică populară Emilia Dorobanțu a fost distrusă, joi seară, de un incendiu puternic. Zeci de pompieri au intervenit, cu mai multe autospeciale, pentru stingerea flăcărilor. Cu tot efortul depus de pompieri, pagubele făcute de foc sunt imense. 

Din fericire, în locuință nu se afla nimeni în momentul în care a izbucnit incendiul.

La fața locului au intervenit echipaje de pompieri de la Detaşamentul Slatina și Stația Scornicești, care au folosit pentru lichidarea incendiului nu mai puțin de opt autospeciale.

„La locul evenimentului au fost alocate, progresiv, patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj SMURD și trei autospeciale pentru primă intervenție.

În momentul sosirii primelor echipaje, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la acoperișul casei și la bunurile aflate în încăperile de la etajul locuinței.

Pompierii au acționat pentru izolarea și lichidarea incendiului, dar și pentru protejarea vecinătăților.

Pe timpul intervenției au fost evacuate din locuință și cinci butelii de aragaz”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Potrivit unor surse, cântăreața își păstra în acest imobil toate costumele populare, dar și toate trofeele artistice câștigate.

Militarii au acționat aproximativ cinci ore pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative.

„În urma incendiului au ars acoperișul locuinței, pe aproximativ 250 de metri pătrați, materiale textile, mobilier, obiecte personale, electronice și electrocasnice”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al pompierilor.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului, stabilită în urma cercetării la fața locului, a fost supraalimentarea centralei termice.

Mai multe imagini de la teribilul incendiu, AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here