ANAF a şters mai multe datorii în primele săptămâni ale anului 2020! Cine sunt norocoşii

Agenţia Naţională de Administrare Fiscala (ANAF) a anulat în primele săptămâni ale anului mai  multe datorii, care se aflau în evidenţele instituţiei la 31 decembrie 2019, însă până la un anumit prag.

Conform art. 266 din Codul Fiscal “creanţele fiscale restante adminstrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 de lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate debitori”

Mai exact, datoriile românilor către ANAF aflate în evidenţa instituţiei la finalul anului 2019 mai mici decât suma de 40 de lei au fost anulate. Cu toate acestea există şi o excepţie, legea precizează faptul că în cazul datoriilor fiscale la nivel local, agenţiile teritoriale pot stabili un alt plafon, dar care nu trebuie să depăşească suma de 40 de lei.

Decizia a fost luată de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală deoarece cheltuielile de executare în cazul acestor situaţii sunt mai mari decât sumele care ar trebui recuperate.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here