Fost primar din Olt, condamnat la ÎNCHISOARE cu suspendare pentru abuz în serviciu

Fostul primar al comunei Grojdibodu Tudorel Niţulescu, trimis în judecată de procurorii DNA Craiova pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, a fost condamnat, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare de Tribunalul Olt. În acelaşi dosar, omul de afaceri Marian Buruntia a primit aceeași pedeapsă, iar Sima Gigi, care a fost diriginte de şantier pentru lucrările investigate de procurorii DNA, a fost condamnat, şi el, 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare – ambii pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. 

De asemenea, o firmă, SC Marcel & Marian SRL, a fost condamnată la pedeapsa de 50.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. În plus, cei trei inculpați și societatea în cauză sunt obligați, în solidar, la plata sumei de 137.067 lei fără TVA, la care se adaugă penalităţi şi dobânzi calculate conform codului de procedură fiscală, începând cu data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a debitului.

De precizat că, în 2017, inculpații fuseseră condamnați la închisoare cu executare (Tudorel Niţulescu – 5 ani, Marian Buruntia – 4 ani, Gigi Sima – 3 ani), dar, după judecarea apelurilor, Curtea de Apel Craiova a dispus rejudecarea dosarului de către prima instanţă.

De data aceasta, magistrații au schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracţiunea reţinută în actul de sesizare a instanţei, respectiv abuz în serviciu dacă functionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Încadrarea juridică a fost schimbată și în cazul celorlalți inculpați, din complicitate la abuz în serviciu dacă functionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Sentința de vineri nu este definitivă, părțile având posibilitatea s-o atace cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA Craiova au reținut că, în perioada 2008 – 2012, Tudorel Nițulescu, în calitate de primar al localității Grojdibodu, beneficiind de ajutorul inculpatului Marian Buruntia, administrator al S.C. Marcus Impex S.R.L. și SC Marcel & Marian Trans SRL, a încheiat nouă contracte de lucrări cu aceste societăți, cu nerespectarea dispozițiilor OUG 34/2006, în sensul fracționării nejustificate a lucrărilor de modernizare la un drum comunal și a acceptat la plată decontarea unor lucrări neexecutate de firmele prestatoare, pe baza unor situații de lucrări și a unor procese-verbale de recepție ce nu reflectau realitatea.

„În același context, inculpatul Sima Gigi, în calitate de diriginte de șantier, nu a verificat realitatea lucrărilor menționate în procesele verbale de recepție, facilitând decontarea unor lucrări neefectuate sau efectuate necorespunzător din punct de vedere calitativ, de către inculpatul Nițulescu Tudorel”, se arată în rechizitoriul DNA.

Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin săvârșirea infracțiunilor descrise s-a cauzat comunei Grojdibodu un prejudiciu în cuantum de 613.908,54 lei (fără TVA), reprezentând lucrări neefectuate și, în consecință, un folos necuvenit în favoarea S.C. Marcus Impex S.R.L. în cuantum de 371.046,32 lei (fără T.V.A.) și în favoarea S.C. Marcel & Marian Trans S.R.L. în cuantum de 242.862,22 lei (fără T.V.A.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here