Două persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu, amendate cu câte 10.000 de lei

Două persoane din judeţul Vrancea, care nu au respectat regulile privind izolarea la domiciliu după ce au venit din zone cu circulaţie intensă a coronavirusului, au fost amendate cu câte 10.000 de lei fiecare, informează Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Vrancea.

Nu mai puțin de 120 de persoane care s-au întors din zonele afectate de coronavirus sunt izolate la domiciliu timp de 14 zile și sunt monitorizate zilnic de către medici.

Totodată, DJSP Vrancea informează  că  în județ nu sunt persoane aflate în carantină în spaţiile special amenajate.

În judeţul Buzău, sunt 136 de persoane izolate la domiciliu, iar o femeie de 52 de ani care a venit în oraş din regiunea Lombardia se află în carantină în centrul instituţionalizat.

În judeţul Galaţi, 627 de persoane sunt izolate la domiciliu, 4 sunt în carantină instituţionalizată iar 9 persoane sunt internare în Secţia de Boli Infecţioase, între acestea aflându-se trei copii mici cu mamele lor.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here