Ordonanţa Militară nr. 10 schimbă tot! Care vor fi noile interdicţii şi restricţii pentru români

România are deja în vigoare Ordonanța Militară nr. 9, iar autoritățile se așteaptă la ce e mai rău chiar după sărbătorile Paște, când numărul persoanelor infectate cu Covid-19 ar putea crește dramatic.

Autoritățile iau în calcul să emită Ordonanța Militară nr. 10, menită să aplatizeze curba și să se evite pe cât posibil apariția celui de-al doilea vârf de infectări cu coronavirus din România, scrie Cancan.

Așa cum au calculat autoritățile, după trecerea sărbătorilor pascale e foarte posibil să existe un nou vârf de infectări cu Covid-19. Până în prezent avem 8.746 persoane infectate cu Covid-19, 451 de decese din cauza virusului, dar și 1.892 de persoane care au fost declarate vindecate și externate.

Odată ce Ordonanța Militară nr. 10 va intra în vigoare, vor fi luate noi măsuri pentru populație, precum suspendarea zborurilor în și dinspre Spania cu încă 14 zile, începând din 29 aprilie, zi în care suspendarea anterioară va expira. De asemenea, ar putea fi schimbată declarația pe propria răspundere sau modul de completare a acesteia.

În plus, amenzile vor crește. În acest moment, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare sunt cuprinse între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, iar pentru persoanele juridice: între 10.000 de lei și 70.000 de lei.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.