Directorul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA avertizează că un al doilea val de coronavirus va fi mult mai teribil, deoarece va coincide probabil cu începutul sezonului de gripă.
„Există posibilitatea ca asaltul virusului asupra națiunii noastre în iarna viitoare să fie chiar mai dificil decât acela prin care tocmai am trecut”, a spus Robert Redfield, directorul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, într-un interviu pentru The Washington Post, potrivit Hotnews.ro.
„Și când le-o spun altora, își bagă capul parcă între umeri, nu înțeleg ce vreau să spun. Vom avea epidemie de gripă și epidemie de coronavirus în același timp”, a mai precizat Redfield.
Două valuri de afecțiuni respiratorii ar pune o presiune inimaginabilă pe sistemul de sănătate, a spus el. Primul val de Covid-19, boala cauzată de coronavirus, a omorât deja peste 42.000 de oameni în toată țara. A copleșit spitalele și a scos la iveală lipsuri mari de kituri de testare, ventilatoare și echipament de protecție pentru cadrele medicale.
Într-un amplu interviu, Redfield a spus că oficialii federali și statali trebuie să folosească lunile următoare ca să se pregătească pentru ce va urma. Când ordinele de a sta acasă vor fi ridicate, oficialii trebuie să accentueze importanța distanțării sociale. Ei trebuie să-și îmbunătățească puternic capacitatea de a-i identifica prin testare pe cei infectați și să-i găsească prin anchete pe cei cu care au intrat în contact. Procedând astfel vor preveni răspândirea pe scară largă a cazurilor.
Redfield a spus că el, împreună cu alți membri ai grupului de lucru pentru coronavirus de la Casa Albă, a subliniat importanța distanțării sociale și „impactul enorm pe care l-a avut aceasta asupra epidemiei în națiunea noastră”.
CDC a redactat și ghiduri detaliate pentru guvernele statale și locale despre cum să faciliteze eforturile de relaxare, evoluând în mod fazat de la restricțiile drastice de stat acasă spre o redeschidere în siguranță. Redfield a spus că ghidurile „vor fi făcute publice în curând”.
CDC are aproximativ 500 de angajați în state, lucrând în diferite domenii de sănătate și cei mai mulți se vor orienta spre răspunsul la covid-19. CDC are în vedere și să mai angajeze 650 de oameni ca experți pentru a „spori substanțial” personalul de sănătate publică din state și să participe la urmărirea contactelor.
Dar este nevoie de și mai multă forță de muncă. Redfield a spus că agenția poartă convorbiri cu oficiali de stat despre posibilitatea de a utiliza lucrători de la Biroul de Recensământ și voluntari de la Peace Corps și AmeriCorps pentru a constitui „o forță de muncă alternativă”.
Biroul de Recensământ își încetase anterior operațiunile pe teren din cauza pandemiei și personalul este deja alocat în fiecare jurisdicție, a spus Redfield. Dacă va exista o înțelegere privind utilizarea lucrătorilor de la recensământ, ei ar putea fi pregătiți „să fie parte a unui efort comprehensiv de urmărire a contactelor”.
Tom Frieden, fost director la CDC, a estimat că ar fi necesari 300.000 de anchetatori în Statele Unite. Johns Hopkins Center for Health Security și Association of State and Territorial Health Officials – care reprezintă departamentele de sănătate de stat – estimează că sunt necesari încă 100.000 de anchetatori de contacte peste câți au acum statele și cer finanțare de urgență de 3,6 miliarde de dolari de la Congres.
În lunile de vară, oficialii americani din sănătate trebuie să-i convingă pe cetăţeni să se gândească din timp la toamnă și la importanța vaccinării antigripale. În acest fel poate fi minimizat numărul celor spitalizați pentru gripă. Un vaccin antigripal, a spus Redfield, „poate face să existe un pat de spital disponibil pentru mama sau bunica ta, care poate lua coronavirus”.
Din fericire, sosirea noului coronavirus în SUA a survenit pe când sezonul obișnuit de gripă era în declin, a spus el. Prin el însuși, un sezon sever de gripă poate pune sub presiune spitalele și clinicile.
Dacă primul val de răspândire a coronavirusului și sezonul de gripă ar fi la vârf concomitent, Redford a spus: „ar putea fi foarte, foarte, foarte, foarte dificil în termeni de capacitate medicală”.
În timpul pandemiei de gripă porcină H1N1 din 2009, Statele Unite au avut experiența primului val de cazuri în primăvară, urmat de un al doilea val, mai mare, în toamnă și iarnă, în timpul sezonului de gripă.
Sursa: romaniatv.net