Un român aflat la muncă în Germania s-a sinucis. Şeful său nu i-ar fi dat voie să vină acasă

Un sucevean de 44 de ani, plecat la muncă la o fermă din Germania, s-a sinucis. Patronii nemţi nu i-ar fi permis să vină acasă de Paşte, pentru că nu avea cine să-l înlocuiască la muncă. El a fost găsit spânzurat de către unul dintre colegii de muncă, într-un grajd al fermei de cai, scrie Mediafax.

Bărbatul de 44 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, a fost găsit spânzurat într-un grajd de un coleg, iar sicriul cu trupul neînsufleţit va ajunge acasă vineri, când va avea loc şi înmormântarea, relatează Monitorul de Suceava.

Dumitru lucra de mai mulţi ani în Germania şi aştepta să se întoarcă acasă de Paşte, dar bărbatul care trebuia să-l înlocuiască la muncă, tot un român, nu a mai fost lăsat de părinţi să plece la fermă. Pentru că nu mai avea înlocuitor, şefii nu l-ar fi lăsat pe Dumitru să vină în ţară iar acesta a recurs la gestul extrem, relatează sursa citată.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here