Forțele de ordine din Olt au continuat controalele în contextul pandemiei de coronavirus. Polițiștii au aplicat sancțiuni persoanelor care nu respectă restricțiile impuse de autorități pe perioada stării de urgență în privința deplasărilor în spațiile publice.
În ultimele 24 de ore, peste 450 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au efectuat zilnic controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.
„Astfel, au fost efectuate aproximativ 650 de verificări privind modul în care persoanele respectă măsura izolării/carantinării instituționalizate, respectiv măsura privind restricționarea circulației pe perioada stării de urgență”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.
În urma activităților de verificare desfășurate, în intervalul de referință, au fost aplicate 90 sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, în valoare totală de 145.500 lei.