În vreme ce Grupul de Comunicare Strategică transmite, sâmbătă, cinci cazuri noi de persoane infectate cu noul tip de coronavirus în Olt, Direcția de Sănătate Publică anunță că alte două persoane s-au vindecat și au fost externate, azi, din spital.
Conform datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Olt, dintre persoanele confirmate pozitiv, 20 au fost declarate vindecate și au fost externate din unitățile spitalicești, două persoane fiind externate astăzi.
Pe de altă parte, 27 persoane diagnosticate pozitiv cu infecția cu Covid-19 rămân internate în spital.
Din păcate, tot azi, Grupul de Comunicare Strategică a raportat cinci cazuri noi de coronavirus în județ, astfel că numărul total al persoanelor infectate de la începutul epidemiei urcă la 53.
Tot din păcate, au fost înregistrate și două decese ale unor persoane confirmate cu virusul Covid-19.
În județul Olt, în carantină instituționalizată sunt 238 de persoane. Alte 463 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la acest moment, pentru Olt au fost prelucrate 1294 de teste Covid-19.




































