Ministrul Sănătăţii a explicat, luni, la Parlament, în ce condiţii se poate circula cu maşina în afara localităţii, începând cu data de 15 mai.
„După 15 mai se poate ieși din localitate doar din motive bine întemeiate. Mergem să îngrijim pe cineva – un copil, o persoană bolnavă, mergem la o proprietate pe care o avem în altă parte, mergem la munca câmpului, sunt lucruri care sunt motive întemeiate, veți vedea în următoare perioada.
Declarația pentru ieșire din localitate ne-am gândit că deocamdată să fie verbală, putând dovedi și cu ceva, un act de proprietate; trebuie să facem dovadă acelui motiv bine întemeiat”, spus ministrul Sănătăţii, luni.
În interiorul localităţii, Nelu Tătaru a precizat că se va circulă fără declaraţie pe propria răspundere.
„Dacă în următoarele două săptămâni vom avea o evoluție conform cu așteptările noastre și nu avem o recrudescența a unor focare sau o reluare a unei transmiteri comunitare extinse atunci ne așteptăm că în următoarea perioada de 14 zile să putem relaxa și alte măsuri”, a mai precizat actualul ministru al Sănătății.
Sursa: romaniatv.net