Praful saharian va continua să fie prezent deasupra României în următoarele zile, cel mai probabil în jumătatea de nord a țării şi în intervalele în care va ploua, a anunțat ANM.
„În perioada 14 – 15 mai, circulaţia aerului deasupra Europei va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către Europa central – estică şi de sud-est, inclusiv deasupra României. Depunerile de praf, în România, vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, cel mai probabil, în jumătatea de nord a teritoriului”, arată estimările de specialitate.
Cod galben de vijelii valabil în 28 de județe
Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare Cod galben de vijelii, valabilă în 28 de judeţe, începând de joi dimineaţa, precum şi o informare de instabilitate atmosferică ce vizează majoritatea regiunilor, din această seară.
Astfel, pe parcursul zilei de joi, între orele 6:00 – 23:00, pe fondul avertizării Cod galben, în sudul Banatului, nordul Crişanei, în Maramureş şi Transilvania, precum şi în nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze ce vor depăşi în general 55 – 65 km/h. De asemenea, la munte vor fi rafale de 60 – 80 km/h, iar în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 90 – 100 km.
Judeţele avertizate cu Cod galben sunt: Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Covasna, Vrancea, Bacău, Harghita, Neamţ. Suceava, Braşov, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sibiu, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiş.
Intensificări ale vântului miercuri și joi
În perioada 13 mai, ora 23:00 – 14 mai, ora 23:00, va fi în vigoare o informare de intensificări ale vântului şi manifestări de instabilitate atmosferică. În intervalul menţionat, vântul se va intensifica treptat, la început în regiunile vestice şi nord-vestice, apoi şi în cele centrale, estice şi sud-estice, unde rafalele vor depăşi, în general, 50 – 55 km/h.
Totodată, pe parcursul zilei de joi (14 mai) şi la începutul nopţii, local şi temporar vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala vijelii, averse ce pot avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi izolat grindină. Punctiform, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp.
Sursa: stirileprotv.ro