Un accident a avut loc, astăzi dimineața, la ieșire din Suceava spre Pătrăuți, pe varianta de ocolire. Potrivit ISU Suceava, au intrat în coliziune două mașini.
În vehicule se aflau trei persoane, una rămânând încarcerată, potrivit Newsbucovina.ro.
Persoana respectivă se afla în stare de inconștiență, iar ulterior personalul medical a declarat decesul acesteia. O altă persoană a fost preluată de echipajul SMURD TIM și transportată la UPU Suceava.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD.
Sursa: romaniatv.net