Streinu-Cercel şi-a angajat nepotul la Institutul Matei Balş. Ce funcție are acesta

Mihai Mehedințu a ajuns pe poziția de economist în cadrul Serviciului de Management al Calităţii Serviciilor Medicale la Matei Balș în 2019. Conform Libertatea, acesta este cel care a răspuns că nu poate face publice contractele de achiziție pentru că ”nu putem accesa documentele la care faceți referire și care sunt arhivate în exteriorul Institutului”.

Fostul angajator al nepotului Mihai Mehedințu, AbbVie, era chiar gigantul care îi oferea sute de mii de euro managerului Streinu-Cercel, lucru arătat de o investigație RISE Project.

Într-o listă pentru ocuparea unor posturi vacante într-un proiect pe fonduri europene, apare trecut drept “expert comunicare”, alături de unchiul său și de Alexandru Rafila.

Săptămâna trecută, Libertatea a scris că spitalul condus de Adrian Streinu-Cercel cumpără reactivi de la Ducos Trading, firmă în care un fost asociat, Ion Berciu, deține 50% din acțiuni. Libertatea a trimis întrebări către Institutul Matei Balș, legate de sumele plătite către firma Ducos Trading SRL din 2010 și până în 2020.

Răspunsul, semnat de Mihai Mehedințu, a fost următorul:

“În acest moment, până la ieșirea din vigoare a stării de urgență, respectiv a stării de alertă, nu putem accesa documentele la care faceți referire și care sunt arhivate în exteriorul Institutului. Vom reveni cu datele solicitate în momentul în care acestea vor fi disponibile”.

Mihai Mehedințu, cel care a trimis răspunsul din partea Institutului Matei Balș, este nepotul lui Adrian Streinu-Cercel, descoperit de RISE Project în anul 2018, când se plimba prin curtea unor giganți pharma precum AbbVie sau Novartis. Iar de un an de zile a ajuns să lucreze lângă unchiul său.

Pe 29 iunie 2019, Mihai Mehedințu a fost singurul care și-a depus dosarul pentru funcția de economist II în cadrul Serviciul de Management al Calității Serviciilor Medicale din cadrul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș. Acesta a luat concursul și apare cu mai multe titulaturi, cum ar fi Șef Birou Admnistrativ și Patrimoniu.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here