MAE anunță decesul unui român care lucra la un abator din Germania, unde sunt confirmați sute de români infectați cu COVID-19

MAE a anunţat vineri decesul unui român care lucra la o companie de prelucrare a cărnii din localitatea germană Birkenfeld, unde au fost înregistrate cazuri de infectare cu noul coronavirus.

“Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, a fost notificat de către reprezentanţii companiei angajatoare cu privire la decesul unui cetăţean român care îşi desfăşura activitatea în cadrul unei companii de prelucrare a cărnii din Birkenfeld, Republica Federală Germania, unde au fost înregistrate cazuri de infectare cu COVID-19”, a precizat MAE, potrivit Agerpres.

MAE a adăugat că, potrivit informaţiilor comunicate de către angajator, persoana în cauză fusese testată negativ la infecţia cu SARS-CoV-2 de două ori, în cadrul verificărilor efectuate întregului personal, ultima dată în cursul săptămânii precedente.

Familia a fost înştiinţată cu privire la deces, iar angajatorul se va ocupa de formalităţile de repatriere a trupului neînsufleţit, suportând cheltuielile aferente, a precizat sursa citată.

Ministerul Afacerilor Externe a arătat că, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, este în contact cu reprezentanţii companiei, fiind pregătit să acorde asistenţa consulară necesară, inclusiv cu privire la procedura necesară repatrierii trupului neînsufleţit şi eliberarea certificatului de deces.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here