Peste 300 de români din Spania, repatriaţi cu două curse TAROM

Sursa foto: romaniatv.net

Peste 300 de români aflaţi  temporar în Spania au fost repatriaţi, vineri, cu două curse speciale operate de Tarom. Printre aceştia s-au aflat copii, studenţi Erasmus, persoane cu probleme medicale sau sociale.

„În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate cu titlu temporar şi care au fost afectaţi de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în dimineaţa zilei de 22 mai, a fost facilitată revenirea în ţară a 347 cetăţeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Spaniei, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ale Ministerului Afacerilor Interne”, anunţă MAE.

Demersurile autorităţilor române au permis, de asemenea, revenirea în ţara de reşedinţă a 2 cetăţeni indieni, 2 cetăţeni spanioli, un cetăţean neozeelandez, rezidenţi în România, precum şi a unui cetăţean uruguayan, membru de familie al unui cetăţean român.

„Printre cetăţenii români repatriaţi se regăsesc persoane în situaţii speciale, medicale sau sociale, persoane cu mobilitate redusă, o persoană cu deficienţă vizuală totală, minori, studenţi Erasmus, cât şi persoane care se aflau în imposibilitatea de a-şi prelungi şederea pe teritoriul Regatului Spaniei”, precizează MAE.

Repatrierea a fost asigurată cu două curse aeriene speciale operate de compania TAROM, pe rutele Bucureşti-Madrid-Bucureşti şi Bucureşti-Barcelona-Bucureşti.

De asemenea, cu aceleaşi curse aeriene pe rutele Bucureşti – Madrid şi Bucureşti – Barcelona, a fost facilitată repatrierea şi pentru 20 de cetăţeni spanioli, care se aflau în România, şi pentru 62 cetăţeni români rezidenţi în acest stat.

MAE reînnoieşte apelurile făcute anterior privind verificarea în prealabil a informaţiilor publicate pe pagina de internet MAE, respectiv pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here