Traficul a fost reluat pe DN65, la Jitaru, acolo unde a avut loc un accident de circulație, informează Poliția Olt.
Se circulă, însă, alternativ, din cauza unor lucrări care se efectuează în zonă, la carosabil.
„Traficul a fost reluat după accidentul petrecut pe DN 65, în afara localității Jitaru, dar se circulă semaforizat, pentru că se efectuează locrări la carosabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Alexandra Dicu.
În jurul orei 15.00, un autotren a intrat în coliziune cu un alt autovehicul staționat, accidentul soldându-se cu rănirea unei persoane.
Potrivit polițiștilor, vinovat de producerea accidentului este șoferul TIR-ului, care nu a păstrat distanța regulamentară față de autovehiculul care circula în fața sa.
„Din primele cercetări a reieșit faptul ca un bărbat, în timp ce conducea un autotren pe Drumul Național 65, din direcția Pitești către Slatina, în afara localității Jitaru, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară față de autovehiculul din față, intrând în coliziune cu acesta. Autoturismul era staționat în coloană, în zonă fiind efectuate lucrări la partea carosabilă. În urma impactului, un pasager al autoturismului a suferit leziuni, mai spun polițiștii”, a spus Alexandra Dicu.
Traficul a fost blocat un timp în zonă.