Vela: În spaţiile închise, evenimentele personale nu pot fi organizate cu mai mult de OPT persoane

Evenimentele personale în spaţii închise nu pot fi organizate cu mai mult de opt persoane, a precizat joi seară ministrul de Interne Marcel Vela, adăugând că de la 1 sau 15 iunie, situaţia ar putea fi reevaluată.

”Pentru a reduce riscul autoizolării pentru persoanele care intră în contact cu posibili cetăţeni care sunt  pozitivi, s-a luat această decizie ca în spaţiile închise, evenimentele personale, să nu fie  organizate cu mai mult de opt persoane”, a explicat  Vela în cadrul sesiunii săptămânale de întrebări şi răspunsuri.

El a precizat ca de la 1 iunie, din 15 iunie, această regulă va fi reevaluată.

Ministrul a adăugat că evenimentele de familie care ţin de slujbe religioase se pot organiza cu 16 persoane, în timpul stării de urgenţă, numărul acestora fiind 8, dar că în spaţii închise limita este de 8 persoane.

”Într-un apartament situaţia este foarte riscantă din punct de vedere epidemiologic să fie mai mult de 8 persoane la o masă festivă. Aşa cum susţin specialiştii în  boli infecţioase şi în zona epidemiologică, dacă cineva este asimptomatic sau a fost contactul unei persoane devenită pozitiv, automat toţi invitaţii  intră 14 zile în izolare, după ancheta epidemiologică”, a răspuns Vela unei persoane care a întrebat când vor fi posibile evenimentele cu mai mult de opt persoane.

Sursa: stirilekanald.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.