Doi medici de la Ambulanța Olt, în stare gravă din cauza infecției cu COVID-19. Unul a fost transferat la București

Unul dintre cei doi medici de la Ambulanța Olt diagnosticați cu infecția COVID-19 a fost transferat, luni, la Institutul de Boli Infecțioase ,,Matei Balș”.

Este vorba de doctorul Constantin Dumitru. El era și medic de familie în Șușani și, după ce a fost depistat cu coronavirus, a fost internat la Spitalul Slatina, de unde a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.

Pe de altă parte, celălalt medic confirmat pozitiv cu COVID-19, Marian Furtună, nu ar fi, nici el, într-o stare bună.

Cei doi medici fac parte dintre cei 20 de angajați ai Ambulanței Olt infectați cu coronavirusul a cărei primă sursă este o asistentă care făcea naveta de la Mioveni (Argeș) la Slatina, folosind mijloace de transport în comun.

Vorbim de cei doi medici, de 13 asistenți medicali și de cinci ambulanțieri, la care se adaugă șase persoane cu care angajații de la Ambulanță au intrat în contact.

Celor 20 de cadre medicale li se adaugă două asistente de pe Secția Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina, diagnosticate cu COVID-19, una dintre ele confirmate pozitiv chiar marți.

De la începutul epidemiei cu coronavirus, în Olt au fost depistate 77 de persoane infectate. Dintre acestea, 47 de persoane au fost declarate vindecate şi au fost externate din unităţile spitaliceşti, o persoană fiind externată în cursul zilei de marți.

Totodată, până acum, 28 persoane diagnosticate pozitiv cu infecţia cu Covid-19 se află internate în spital.

Din păcate, au fost înregistrate și două decese ale unor persoane confirmate cu virusul SARS-COV-2.

În judeţul Olt, în carantină instituţionalizată sunt 67 de persoane. Alte 2081 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la acest moment, pentru Olt au fost prelucrate 2434 de teste Covid-19.

1 COMENTARIU

  1. Va rog frumos sa va limitati la a da informatii corecte fara a face afirmatii nefondate.Nu trebuie sa folositi numele persoanelor . Va rog informati-va inainte de a face un articol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here