O tânără a fost torturată și violată într-o secție de poliție, unde fusese chemată ca martor

Sursa foto: romaniatv.net

O unitate de poliţie a fost desfiinţată complet şi doi poliţişti au fost arestaţi după ce o tânără a fost violată și torturată într-o secţie de poliţie din centrul Ucrainei.

Potrivit unui comunicat al Biroului naţional de investigaţii din Ucraina, un poliţist ”a torturat” în noaptea de sâmbătă spre duminică o tânără de 26 de ani chemată ca martor la o secţie de poliţie din oraşul Kaharlîk, situat la aproximativ 80 de kilometri sud de Kiev.

Ofiţerul de poliţie i-a pus victimei pe faţă o mască de gaze, cătuşe la mâini şi a tras cu un pistol deasupra capului acesteia, după care a violat-o de mai multe ori.

În aceeaşi noapte, un bărbat care se găsea în secţia de poliţia a fost bătut şi ameninţat cu violul de către poliţişti. Bărbatul a suferit fracturi ale coastelor şi nasului, potrivit aceleiaşi surse.

Doi membri ai forţelor de ordine suspectaţi de implicarea în aceste fapte au fost arestaţi. Unitatea în care aceştia lucrau a fost dizolvată, a anunţat într-un comunicat poliţia ucraineană.

S-a deschis o anchetă pentru infracţiunile de viol, tortură şi abuz de putere, iar suspecţii riscă pedepse de până la zece ani de închisoare.

În 2013, o tânără a murit după ce a fost bătută și violată de polițiști

”Această poveste este mai rea decât iadul”, a reacţionat pe Facebook parlamentarul pro-occidental Andrii Osaciuc. El a cerut ministrului de interne Arsen Avakov să reacţioneze şi să-i pedepsească pe vinovaţi.

”Tăcerea ministrului (Arsen) Avakov nu face decât să agraveze această criză”, a spus Osaciuc.

Acest incident are loc în contextul în care o reformă a poliţiei ucrainene, iniţiată cu sprijin occidental, bate pasul pe loc de mai bine de cinci ani.

În 2013, o tânără a murit după ce a fost bătută cu brutalitate şi violată de poliţişti în satul Vradiika, din sudul Ucrainei, crimă care a stârnit un val de revoltă în toată ţara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here