TREI bărbați din Olt s-au ales cu dosare penale pentru braconaj piscicol/ FOTO

Jandarmii olteni au descoperit, zilele trecute, trei persoane care desfășurau activități de pescuit comercial. Bărbații au folosit o ambarcațiune pneumatică și o unealtă de pescuit comercial tip setcă monofilament, în lungime de 350 metri.

În cauza s-au întocmit dosare penale, iar uneltele de pescuit şi ambarcaţiunea au fost predate organelor de urmărire penală, pentru continuarea cercetărilor.

„În noaptea zilei de 30/31.05.2020, jandarmii olteni au organizat şi executat mai multe acţiuni pe linia combaterii braconajului piscicol. Pe timpul executării misiunilor,  în jurul orei 01:00, doi cetăţeni, au fost depistați în dreptul localității Rusănești,  județul Olt, în timp ce desfășurau activități de pescuit comercial pe luciul de apă al râului Olt. Cei în cauză au folosit o ambarcațiune pneumatică și o unealtă de pescuit comercial tip setcă monofilament, în lungime de 350 metri.

Un alt cetăţean a fost depistat pe raza localității Verguleasa, jud. Olt, în timp ce pescuia cu unelte agățătoare prin greblare. Cel în cauză folosea o lansetă prevăzută cu mulinetă iar la capătul firului avea atașată o ancoră cu trei cârlige”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here