Incendiu puternic la un centru de colectare a fierului vechi. Fumul gros este vizibil de la zeci de kilometri depărtare

Incendiu violent în Galați, la un centru de colectare a fierului de la marginea oraşului. Cinci echipaje de pompieri au intervenit la fața locului, iar fumul gros se observă de la zeci de kilometri depărtare.

La o firmă de colectare a deşeurile din apropierea combinatului siderurgic din Galaţi a izbucnit un incendiu de proporţii. Flăcările s-au aprins într-un perimetru în care sunt depozitate caroserii auto, informează ISU Galaţi.

Incendiul se manifestă cu mare degajare de fum negru, pe o suprafață de circa 1.000 metri pătrați. La faţa locului s-a deplasat şi o echipă de la Garda de Mediu, care va face verificări în acest caz şi va stabili dacă au fost sau nu încălcate normele legale în vigoare sau dacă se pune problema de poluare în urma acestui incendiu.

„S-a intervenit cu cinci autospeciale, incendiul fiind localizat fără a exista pericolul de extindere. Incendiul s-a manifestat cu degajare mare de fum din cauza tapiţeriilor şi a materialelor plastice din interiorul autoturismelor casate aflate în curtea societăţii comerciale. Nu au fost înregistrate victime”, ne-a declarat Dan Ionaşcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here