Zeci de persoane căutate de poliţie după o înmormântare. Doi dintre participanţi fugiseră din izolare

Imagini uluitoare în Constanța unde peste 100 de persoane au luat parte la o înmormântare. Nicio regulă de distanțare nu a fost respectată. Doi dintre oamenii din cortegiu au fost ridicați și amendați pentru au ieșit din izolare. Acum poliția îi caută și pe ceilalți participanți. 

Chiar dacă restricțiile pentru coronavirus sunt încă valabile peste 100 de oameni l-au condus pe ultimul drum pe un tânăr de 28 de ani. Nimeni nu a purtat mască sau mănuși iar distanțarea socială nu a fost respectată.

Doi dintre participanții la cortegiu au fost ridicați de polițiști, amendați și duși în carantină instituționalizată. Ei erau în izolare la domiciliu după ce au revenit în țară din străinătate.

„Polițiștii constănțeni desfășoara verificări pentru identificarea tuturor persoanelor care au însoțit cortegiul funerar și nu au păstrat distanță socială. Până în momentul de față două persoane au sost sancționate contraventional”, a declarat Cristina Vasile de la IPJ Constanța.

Acum polițiștii încearcă să identifice ceilalți participanți la înmormântare pentru a fi amendați după ce au încălcat legea privind numărul de particpanți la o înmormântare în pandemie de coronavirus.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here