Lupte de stradă, cu circa 200 de persoane implicate, în noaptea de joi spre vineri, în orașul Murgeni din Vaslui.
Trei răniți au ajuns la spital, după ce două clanuri s-au încăierat. Adversarii s-au bătut cu săbii și bâte și, la un moment dat, s-au tras focuri de armă. Unul dintre răniți a fost împușcat, iar altul a fost lovit cu mașina.
Ca să oprească scandalul din toiul nopții, în zonă au fost trimiși peste o sută de polițiști din trupele speciale și jandarmi.
Victimele au fost transportate la spitalul-suport Covid-19, din Bârlad. Erau în izolare la domiciliu, după ce s-au întors recent din Franța. Procurorii fac cercetări pentru tentativă de omor, uz de armă fără drept și tulburarea liniștii și ordinii publice.
Sursa: stirileprotv.ro



































