Potrivit buletinului de presă transmis de către Grupul de Comunicare Strategică, în Olt s-au înregistrat noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, numărul persoanelor cu COVID-19 urcând la 116.
În ultimele 24 de ore, patru cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în Olt, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
Boala lovește, iarăși, la Spitalul Slatina, unde două asistente și două infirmiere de la Secția Chirurgie Plastică au fost depistate cu coronavirus.
„În data de 07.06.2020, 32 de persoane, angajați ai secției Chirurgie Plastică și ATI, care au intrat în contact cu pacienții secției Chirurgie Plastică, confirmați Covid – 19, au fost testate pentru depistarea infecției Covid – 19. Din totalul probelor prelevate, 28 de rezultate au fost negative și patru rezultate pozitive (două asistente și două infirmiere, angajate ale secției Chirurgie Plastică)”, se arată într-un comunicat al spitalului.
Totul a plecat de la un pacient internat, cu leziuni la un deget de la o mână, la Chirurgie Plastică. După câteva zile, el a prezentat stări febrile, a fost testat și rezultatul a ieșit pozitiv. Alți trei pacienți cu care bolnavul a avut contact direct au fost contaminați cu SARS-CoV-2. Unul dintre bolnavi a fost transferat la Spitalul Caracal, ceilalți trei fiind mutați pe Secția Infecțioase.
Acestea nu sunt singurele cazuri de infectare cu coronavirus în Spitalul Slatina. Luna trecută, șase cadre medicale de la această unitate medicală au fost diagnosticate cu SARS-CoV-19, una dintre ele fiind declarată vindecată și externată din spital.
_________________
Până astăzi, 9 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.749 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.910 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
| Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate |
| 1. | Alba | 402 |
| 2. | Arad | 698 |
| 3. | Argeș | 287 |
| 4. | Bacău | 546 |
| 5. | Bihor | 646 |
| 6. | Bistrița-Năsăud | 367 |
| 7. | Botoșani | 835 |
| 8. | Brașov | 890 |
| 9. | Brăila | 43 |
| 10. | Buzău | 225 |
| 11. | Caraș-Severin | 112 |
| 12. | Călărași | 104 |
| 13. | Cluj | 587 |
| 14. | Constanța | 300 |
| 15. | Covasna | 223 |
| 16. | Dâmbovița | 321 |
| 17. | Dolj | 243 |
| 18. | Galați | 641 |
| 19. | Giurgiu | 233 |
| 20. | Gorj | 158 |
| 21. | Harghita | 174 |
| 22. | Hunedoara | 638 |
| 23. | Ialomița | 410 |
| 24. | Iași | 663 |
| 25. | Ilfov | 559 |
| 26. | Maramureș | 109 |
| 27. | Mehedinți | 135 |
| 28. | Mureș | 689 |
| 29. | Neamț | 915 |
30. |
Olt |
116 |
| 31. | Prahova | 123 |
| 32. | Satu Mare | 62 |
| 33. | Sălaj | 100 |
| 34. | Sibiu | 518 |
| 35. | Suceava | 3.653 |
| 36. | Teleorman | 148 |
| 37. | Timiș | 509 |
| 38. | Tulcea | 158 |
| 39. | Vaslui | 165 |
| 40. | Vâlcea | 38 |
| 41. | Vrancea | 701 |
| 42. | Mun. București | 2.271 |
| 43. | – | 34 |
| TOTAL | 20.749 | |
Totodată, până acum, 1345 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 145 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 152 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.120 de persoane. Alte 96.398 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 511.295 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 361 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 924 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 120 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 141.500 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 8 iunie a.c., 70 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.304 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 617 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 28 au fost dec larați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.




































