Conducerea colectivă interimară a PSD s-a reunit joi la sediul central al partidului pentru a discuta despre calea de urmat după 15 iunie când se termină starea de alertă. Potrivit unor surse citate de România TV, parlamentarii PSD nu vor vota prelungirea stării de alertă în varianta propusă de Guvernul Orban. Mai exact, social-democrații şi-ar dori o „stare intermediară” între starea de alertă și „normalitate”.
Surse social-democrate au declarat că printre subiectele care vor fi puse în discuţie la şedinţa de joi se află priorităţile parlamentare. Deputaţii şi senatorii PSD pregătesc mai multe proiecte de lege, atât pe teme sociale, cât şi economice.
Conducerea PSD urmează să ia o decizie cu privire la modul în care parlamentarii partidului vor vota în cazul prelungirii stării de alertă, au precizat sursele citate.
Miercuri, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că va avea o discuţie cu premierul Ludovic Orban pentru a conveni o formă legislativă în ceea ce priveşte prelungirea stării de alertă, astfel încât să fie protejaţi şi oamenii, dar şi economia.
„Eu sper, prin dialog, nu vă ascund că o să am, categoric, o discuţie, dar sper nu numai telefonic, cu prim-ministrul şi să convenim o formă (legislativă – n.r.) astfel încât să protejăm oamenii, dar să protejăm şi economia României. Lucrurile au mers mult prea departe. Nu există o alternativă clară şi un program clar economic din partea Guvernului şi cred că a venit timpul să răspundă la toate aceste întrebări”, a afirmat Ciolacu, la Digi 24.
Ciolacu a adăugat că este hotărât în continuare să nu voteze prelungirea stării de alertă.
Un alt subiect de discuţie în şedinţa de joi ar urma să se refere la pregătirea alegerilor locale şi desemnarea candidaţilor.
Liderii PSD trebuie, de asemenea, să pregătească reuniunea Consiliului Executiv Naţional în care se va stabili data congresului partidului.
Sursa: romaniatv.net