Evaluare Naţională 2020. Un singur elev a fost depistat cu temperatură înainte de examen

Un elev din Constanța a fost depistat cu temperatură mai mare de 37,3, fiind, până în prezent, singurul caz din țară. Elevul va susține examenele în sesiunea a doua a Evaluării Naționale, din 29 iunie.

Elevul din Constanța a fost depistat cu temperatură mai mare de 37,3 şi va susține examenele în sesiunea a doua a Evaluării Naționale, din 29 iunie, potrivit Digi24.ro.

Până în acest moment, nu a fost înregistrat niciun apel la Tel Verde pentru nereguli la examene.

În majoritatea județelor din țară nu au fost cazuri de elevi care să nu fie primiți la proba de luni a Evaluării Naționale din cauza depășirii temperaturii de 37,3, a declarat, luni, ministrul Educației, Monica Anisie.

Maria Manea, inspector școlar general adjunct, a declarat pentru edupedu.ro, că niciun elev din București nu a avut temperatură peste 37,3 grade C, la intrarea în examenul de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2020. De asemenea, niciun elev nu a fost exclus din examen la triajul epidemiologic efectuat în școli la începutul probei.

Inspectorul a precizat că nici în perioada 2-12 iunie nu au fost identificați elevi cu temperatura peste valoarea maximă admisă, la intrarea în școli, unde a avut loc pregătirea pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2020.

Amintim că, la nivel național, „în toată perioada 2-12 iunie am avut în jur 42 de cazuri (de elevi cu temperatura peste 37,3 grade C – N.Red.). La pregătire au fost peste 70% dintre elevii care vor susține acum Evaluarea Națională”, a declarat în urmă cu o zi ministrul Educației, Monica Anisie.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here