Deputaţii au dat, luni, vot favorabil proiectului de lege privind prelungirea mandatelor aleşilor locali până la 1 noiembrie 2020.
Proiectul a fost adoptat de Senat, în calitate de primă cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
S-au înregistrat 204 de voturi în favoarea proiectului, trei împotriva acestuia, iar 66 de deputaţi s-au abţinut.
Proiectul de lege prevede că mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020.
“Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării”, prevede proiectul, potrivit Agerpres.
Propunerea legislativă mai stipulează că “Guvernul stabileşte prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale”.
Deputaţii au respins un amendament, susţinut de deputatul PNL Gabriel Andronache, care dorea ca data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 să fie stabilită prin Hotărâre a Guvernului, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării, şi nu prin lege organică, aşa cum prevede proiectul de lege.
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a afirmat, în plen, că acest “punct de vedere” nu este constituţional.
“Se fac derogări la derogări şi cred că se deschide din nou Cutia Pandorei, în care o majoritate parlamentară, la un moment dat, care poate fi conjuncturală, ia din atribuţiile preşedintelui, ia din atribuţiile Guvernului şi începem o chestiune care încalcă separaţia puterilor în stat. Să nu uităm că majorităţile se modifică. (…) Cred că era corect să lăsăm lucrurile aşa cum sunt”, a spus Florin Roman.
“Noi astăzi trebuie să dăm un vot final pe această lege, să respectăm toate termenele constituţionale, astfel încât de duminică 21 (iunie – n.r.), administraţiile să fie cu mandatul prelungit. Din ceea ce cunosc eu, şi am citit motivarea CCR, am dedus faptul că atât Guvernul cât şi Parlamentul pot să dea data alegerilor”, a completat Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Liderul deputaţilor USR, Cătălin Drulă, a acuzat “jocurile politicianiste” care au stat la baza acestui proiect de lege.
“S-a jucat politicianist inacceptabil de mult. (…) Vă jucaţi cu anticipatele în timp ce COVID-ul bătea la uşa României. La fel de inacceptabil, de politicianist şi amatoresc a fost tratat şi subiectul acestor prelungiri de mandate, întâi de către Guvern, apoi prin acest proiect de către Parlament, ambele declarate neconstituţionale. De fapt aici avem imaginea cum se face legislaţie, cum se face administraţie în România cu vechea clasă politică”, a susţinut Drulă.
Liderul Pro România, Victor Ponta, a amintit că “s-a ajuns aici” pentru că, din cauza pandemiei cu noul coronavirus, alegerile locale au fost amânate.
″Şi a existat o iniţiativă legislativă, şi, la trei zile după ce a fost depusă la Parlament, Guvernul a dat o Ordonanţă de urgenţă peste ea, evident că a fost declarată neconstituţională, dar CCR, ca la fotbal, dacă i-a dat un cartonaş roşu Guvernului, a dat şi proiectului şi ne întoarcem aici. (…) Astăzi votaţi prelungirea mandatelor până pe 1 noiembrie maxim, în baza unei înţelegeri tot între PSD şi PNL, la care a venit şi domnul Barna, să fie alegeri pe 27 septembrie. Nu ne deranjează, dar tot săptămâna asta ni se spune că e foarte rău, că trebuie să prelungim starea de alertă, ba chiar să revenim la starea de urgenţă. L-am întrebat pe domnul Arafat (…) dacă există vreo activitate umană mai propice răspândiri unei pandemii de orice fel decât o campanie electorală. (…) Mi-a răspuns că nu, e cel mai sigur mod de a propaga vreo boală”, a arătat Ponta.
UDMR a susţinut propunerea legislativă, a declarat deputata Izabella Ambrus, care a explicat că, dacă preşedintele Iohannis nu va promulga legea, va exista “o situaţie fără precedent”- de a nu mai avea aleşi locali.
Marius Paşcan a anunţat că PMP susţine ideea organizării alegerilor locale pentru data de 27 septembrie.
În replică, deputatul PSD Florin Iordache a arătat că în proiect nu este vorba despre data alegerilor locale. “Suntem într-o situaţie medicală excepţională şi într-o situaţie excepţională se cer măsuri excepţionale”, a spus Iordache în plenul Camerei Deputaţilor.
Sursa: stirileprotv.ro