Topul firmelor de construcții din Olt, cu profituri de ordinul milioanelor de lei. Cine este regele

Firmele de construcții mari din Olt au înregistrat profituri cu mult mai mari anul trecut decât în 2018. Unele chiar și-au dublat profitul, altele și l-au triplat, ba chiar și-au împătrit câștigul net față de anul anterior.

Numărul 1 în top este SC Old&New Construct SRL Slatina (164 angajați), administrată de Mircea Ungureanu, unul dintre puținii oameni de afaceri tineri care a plecat în business de la zero și care s-a ridicat prin propriile-i puteri și calități manageriale. Cu o cifră de afaceri de 113.463.294 lei în 2019, dublă în comparație cu 2018, când a fost de 52 milioane lei, și cu un profit net de peste 45,2 milioane de lei anul trecut, triplu în comparație cu anul anterior, când profitul rămas, după plata taxelor, a fost de 13,2 milioane de lei, SC Old&New Construct SRL și-a strivit concurența la multe licitații publice (inclusiv la cele unde i s-au pus bețe-n roate), venind cu soluții tehnice și financiare dintre cele mai bune pentru beneficiari.

Locul 2, dar la distanță de vârful topului, îl ocupă firma administrată de Sorin Păduraru, SC Condor Păduraru SRL (171 angajați). La o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de lei, compania a avut un profit net de aproape 16 milioane de lei, câștig dublu față 2018, când profitul s-a cifrat la 7,5 milioane de lei, la o cifră de afaceri de aproape 69 milioane lei.

Locul 3 îi aparține SC Wagramer Termo 2000 SRL Slatina (55 angajați), administrată de Valeriu Țițirigă. Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de peste 92 milioane de lei și un profit net de aproape 8,2 milioane de lei. În 2018, compania a înregistrat un profit net de aproape 6 milioane lei la o cifră de afaceri de 43.340.467 lei.

Firmei Panadria SRL din comuna Găneasa (174 angajați), administrată de Florea Barbu, îi revine locul 4. Cifrele sale economice arată un profit net de peste 7,4 milioane de lei în 2019, când cifra de afaceri a fost de 86,3 milioane de lei. Diferențele nu sunt prea mari față de anul anterior, când, la o cifră de afaceri de peste 70 de milioane de lei, firma a avut un profit de aproape 5,9 milioane de lei.

Urmează firma lui Alexandru Manea, Bebe Trans Rom SRL Slatina (112 angajați), care în 2019 a înregistrat un profit de peste 4,7 milioane de lei și o cifră de afaceri de aproape 38 de milioane de lei. Câștigul înregistrat anul trecut a fost unul de șase ori mai mare decât în 2018, când profitul firmei a fost de 782.310, la o cifră de afaceri de 27.593.619 lei.

Și profitul firmei controlată de fostul senator de Olt Ion Toma, SC SCADT SA (255 angajați), s-a dublat în 2019. Dacă în 2018 compania înregistra un câștig net de 1,9 milioane de lei (cifra de afaceri: 41.760.360 lei), în 2019 profitul a fost de peste 3,8 milioane de lei, iar cifra de afaceri de peste 83,2 milioane de lei.

Firma vechiului om de afaceri slătinean Octavian Bălțoi, Grup Primacons SRL (192 angajați), a avut, și ea, un profit de peste 3,8 milioane de lei anul trecut, la o cifră de afaceri de aproape 42 de milioane de lei, cifrele înregistrând mici creșteri față de 2018, când compania a avut un profit de 3,6 milioane lei și o cifră de afaceri de puțin peste 41 milioane de lei.

Singura companie cu profituri anuale de ordinul milioanelor de lei care a înregistrat un regres la câștig este SC Padrino SRL Slătioara (118 angajați), cu peste 3,6 milioane de lei profit anul trecut, în scădere față de 2018, când a fost de 4,3 milioane lei, în condițiile în care cifra de afaceri a înregistrat o creștere, de la 26.938.669 lei în 2018 la 29.831.073 lei în 2019.

Cafmin SRL Slatina, administrată de Cristian Tomescu, se numără și ea printre companiile cu profit care depășește un milion de lei. În 2019, la o cifră de afaceri de 13.650.869 de lei câștigul rămas după plata taxelor și impozitelor a fost de aproape două milioane lei, în creștere cu circa 750.000 de lei față de anul anterior, când cifra de afaceri a fost de 1.338.590 de lei.

Restul companiilor de construcții au obținut câștiguri de sub un milion de lei. Printre acestea se numără și Diamant Grup SRL, cu un profit net de aproape 450.000 lei anul trecut, la o cifră de afaceri de 6,7 milioane de lei, valori aproape similare cu cele din 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here