Ludovic Orban, despre redeschiderea teatrelor şi restaurantelor: Când va fi posibil din punct de vedere epidemiologic

Premierul Ludovic Orban a declarat că teatrele şi restaurantele vor fi redeschise „când va fi posibil din punct de vedere epidemiologic”, adăugând că nu se hazardează să facă „niciun pronostic”.

„Când va fi posibil din punct de vedere epidemiologic, nu mă hazardez să fac niciun pronostic. După opinia mea, trebuie să aşteptăm, să urmărim evoluţia epidemiei. Există o creştere evidentă a numărului de cazuri, această creştere a numărului de cazuri, atenţie, este distribuită aproape uniform în ţară, nu avem nişte focare în anumite judeţe, ci este vorba de o distribuţie în comunitate în aproape toate judeţele. (…) Transmiterea comunitară este o transmitere care trebuie controlată, prin anchete epidemiologice, prin respectarea regulilor, astfel încât o persoană dacă este infectată, chiar dacă nu ştie, să nu transmită celor cu care intră în contact virusul respectiv. Deocamdată, nu ştim ce se va întâmpla”, a declarat Ludovic Orban, miercuri, la Realitatea Plus, întrebat când se vor redeschide teatrele şi restaurantele.

Premierul a adăugat că, deocamdată, autorităţile nu ştiu ce se va întâmpla şi a făcut apel, din nou, la „foarte mare vigilenţă şi o respectare strictă a regulilor”.

„Altfel, riscăm să ne confruntăm cu o creştere foarte importantă a numărului de cazuri şi lucrul ăsta nu numai că nu ne va permite o nouă relaxare, ci s-ar putea să ne pună în situaţia, să ne oblige, efectiv, să adoptăm noi restricţii”, a mai spus Orban.

Orban: Impozitarea pensiilor speciale rezolvă o problemă

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri seara, că impozitarea pensiilor speciale rezolvă o problemă, însă a subliniat că este nevoie de o analiză foarte serioasă a sistemului de pensionare, motivând că există multe alte inechităţi.

„Rezolvă o problemă, dar aici trebuie făcută o analiză foarte serioasă, pentru că există multe alte inechităţi în sistemul de pensionare”, a spus Orban la Realitatea Plus, dând exemplul coeficientului de corecţie, despre care a afirmat că generează inechitate în modul de calcul al pensiilor.

El a pledat pentru principiul contributivităţii la baza calculului pensiilor.

„Problema pensiilor trebuie abordată cu raţiune, plecând de la nivel de principii. Noi am susţinut tot timpul că principiul fundamental care (…) trebuie să stea la baza calculului pensiilor este principiul contributivităţii. (…) Din păcate, la noi a existat o întreagă avalanşă de reglementări speciale care au generat sisteme de calcul al pensiilor care au încălcat acest principiu al contributivităţii. Din punctul meu de vedere, singurele pensii care pot să facă un oarecare rabat de la acest principiu al contributivităţii sunt pensiile militarilor, pentru că sunt toată viaţa lor în serviciul naţiunii şi pensia are caracter de pensie de serviciu. (…) Toată şefimea umfla veniturile cu tot felul de sporuri pe ultima sută de metri şi (…) se trezeau cu pensii duble faţă de salariul pe care îl încasau. Trebuie moderaţie, trebuie o analiză foarte serioasă, trebuie privită problema pensiilor din mai multe perspective. Trebuie să vedem ce modele de sisteme de pensii funcţionează şi în mod evident în orice proiecţie pe care o ai legată de pensii trebuie să gândeşti sistemul de pensii pe termen lung, nu pe moment”, a spus Orban.

Premierul a subliniat că există două soluţii de creştere a pensiilor: creşterea salariului mediu pe economie şi creşterea numărului de angajaţi.
„Pentru creşterea salariului mediu şi a numărului de angajaţi nu există decât o singură soluţie – dezvoltarea economică, o politică economică bazată pe investiţii, reindustrializare, creşterea competitivităţii, atragerea investiţilor care să genereze locuri de muncă bine plătite, pe investiţii care să genereze valoare adăugată importantă. Numai în felul acesta pot să crească pensiile, pentru că altfel nu ai de unde să le plăteşti, pentru că se plătesc din contribuţiile pe care le plătesc persoanele active”, a indicat el.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here