Senatorul de Olt Paul Stănescu, președintele PSD Olt, a semnat și susținut, în calitate de inițiator și co-inițiator, nu mai puțin de 79 de inițiative legislative în Parlamentul României în acest mandat.
Printre ultimele propuneri legislative pe care demnitarul și-a pus semnătura se numără propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative privind acordarea de facilități conducătorilor auto care își desfășoară activitatea în domeniile transport de călători și transport de marfă.
O altă propunere legislativă inițiată de senatorul de Olt, alături de Marcel Ciolacu, Alfred Simonis, Robert Cazanciuc și de Cosmin Radu Preda, este și cea privind instituirea unor măsuri pentru stimularea activităţii şi reducerea efectelor crizei sanitare în sectorul de turism.
Printre principalele facilități propuse în cadrul proiectului de lege se numără eșalonarea plății impozitului aferent veniturilor din salarii pe o perioadă de trei luni după încetarea stării excepționale, pentru companiile din turism. Pentru societățile care nu accesează facilitatea de eșalonare se aplică o bonificație de 10% din sumele plătite la termenul prevăzut de lege.
Până la sfârșitul anului 2020, serviciile de cazare, restaurant și transport în scopuri turistice să fie scutite de taxa pe valoarea adăugată brută, iar pentru 2020 și 2021 statul să susțină contravaloarea tichetelor de vacanță acordate de oricare dintre angajatori, în cuantum de maxim 1450 lei / angajat, se mai arată în inițiativa legislativă.
Sprijinirea agențiilor de turism care au emis pachete turistice până la instituirea stării de urgență pentru a amâna returnarea sumelor încasate de la clienți prin instituirea unui sistem de vouchere prin care pachetele de servicii care nu au mai putut fi prestate să fie reprogramate este un alt punct al proiectului.
Un articol din proiectul de lege arată că pot beneficia de aceste facilități doar firmele care nu își vor majora prețurile cu mai mult de 10% față de perioada similară din anul precedent.