Încep lucrările de restaurare și consolidare a clădirii în care funcționează Muzeul Romanațiului din Caracal

Primăria Caracal a lansat, joi, conferinţa de lansare a proiectului „Restaurarea, consolidarea, echiparea şi dotarea Muzeului Romanaţiului, în vederea valorificării durabile a patrimoniului cultural local”.

La eveniment, organizat în sediul primăriei, au participat jurnaliști din presa locală, membrii echipei de implementare a proiectului și o parte din managementul municipalității.

Proiectul are o valoare totală de 5.929.625,23 lei, din care 5.734.565,76 lei reprezintă finantare nerambursabilă, va fi finanțat prin Programul Operațonal Regional 2014-2020 și va fi implementat într-un timp de 71 de luni.

Lucrările de intervenție propuse vizează restaurarea, consolidarea și dotarea clădirii Muzeului Romanațiului, pe baza perceptelor ce guvernează domeniul conservării şi restaurării monumentelor istorice, clădirea fiind încadrată ca monument istoric arhitectural de clasă B, ce figurează în Lista monumentelor istorice, lista patrimoniului cultural local din mediul urban, la poziția 352.

Casa „Iancu Dobruneanu”, care adăpostește astăzi Muzeul Romanațiului, a fost proprietatea senatorului Iancu Dobruneanu, fiul lui Nicolae Dobruneanu și al Zincăi Dobruneanu, născută Jianu, nepot al boierului-haiduc Iancu Jianu. Casa a fost ridicată între anii 1895-1896, pe locul fostelor case ale lui Grigore și Ștefan Jianu. Prin căsătoria  Ecaterinei Dobruneanu( fiica lui Iancu Dobruneanu) cu senatorul Mișu Chintescu, casa a ajuns în posesia familiei Chintescu. Până în prezent, imobilul nu a suferit transformări mari, iar fântâna arteziană din fața casei în formă de floare de crin a fost distrusă.

După naționalizare a adăpostit mai multe instituții. Din 1989 a fost repartizată Muzeului Orășenesc Caracal, iar din 1990 au început lucrările de amenajare ale muzeului în această clădire, care și-a redobândit denumirea de Muzeul Romanațiului.

Prin lucrările propuse se urmărește păstrarea / refacerea faţadelor în stilul arhitectonic al clădirii inițiale, cu menținerea aspectului artistic al epocii din care provin, consolidarea structurală a clădirii, în vederea asigurării cerinței de rezistență mecanică și stabilitate, siguranța în exploatare a clădirii, refacerea finisajelor interioare, prin măsuri de restaurare, conservare, inclusiv a componentelor artistice, refacerea instalațiilor interioare (instalații  sanitare, instalații electrice, instalatii alimentare cu gaze naturale, instalații termice, de ventilație-climatizare, instalații de avertizare și alarmare la incendiu, antiefracție, supraveghere video-voce date etc.), dotarea, precum și reabilitarea sa funcțională, asigurându-se în cadrul spațiului muzeal funcțiuni culturale contemporane, care reintegrează clădirea în spațiul cultural local.

Intervențiile şi activităţile propuse în cadrul proiectului contribuie la punerea în valoare a obiectivului de patrimoniu, pentru a se crea premisele creșterii numărului de vizitatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here