Horoscop 3 iulie. Săgetătorii își vor găsi sufletul pereche

O să reuşim tot ce ne-am propus pe ziua de azi, şi-or să apară şi neprevăzute, c-avem multe lucruri pe care le-aşteptam cu sufletul la gură.

Vibraţia zilei este 3 şi comunicarea, drumurile şi afacerile sunt în linie dreaptă.

HOROSCOP 3 IULIE 2020 RAC

E cineva care vrea să reglaţi o relaţie sentimentală şi o să scanaţi şi voi inima să vedeţi ce simţiţi faţă de acea persoană. Se poate să luaţi nişte bani fie de la serviciu, fie din particular şi să aveţi cu ce să daţi o fugă la un munte, o mare, în vizită la prieteni, undeva.

HOROSCOP 3 IULIE 2020 LEU

Încep să vină mai mulţi bani poate pentru că mai lucraţi ceva în particular şi o să aveţi pentru răsfăţuri. Poate-o să vă-ngrijiți de sănătate şi o să luaţi un tratament, vă şi odihniţi, ca să v-apucaţi de luni, cu forţe proaspete de muncă.

HOROSCOP 3 IULIE 2020 FECIOARĂ

E cineva care v-a promis mai de mult o mână de ajutor şi o să fie prin preajmă dacă chiar aveţi nevoie de suport moral, material. O să vă ocupaţi de treburi gospodăreşti, dar vă rămâne timp şi pentru o plimbare mai pe lângă casă, dacă n-aveţi bani pentru o escapadă la mare, la munte.

HOROSCOP 3 IULIE 2020 BALANŢĂ

O să primiţi o invitaţie la ziua cuiva de naştere, ori e vreun botez sâmbătă şi poate celebraţi momentul. Pregătiţi o lansare la apă cu ceva care să v-aducă prestigiu şi bani, şi puteţi rămâne şi în sistemul online, dacă afară nu e încă libertate de mişcare.

HOROSCOP 3 IULIE 2020 SCORPION

Poate luaţi legătura cu cineva plecat care v-aşteaptă să reluaţi o activitate, sau o poveste de dragoste. O escapadă la malul mării, sau la munte, pentru o zi, doua şi o să vă recreaţi, c-aţi acumulat prea multă oboseală şi o să aveţi nevoie de un respiro.

HOROSCOP 3 IULIE 2020 SĂGETĂTOR

E posibil să primiţi ceva în dar şi să vă bucuraţi de gestul de atenţie, poate chiar de dragoste. Visaţi la o întâlnire cu cineva care vă poate face fericiţi şi acest lucru se poate şi întâmpla şi să apară persoana visurilor voastre.

HOROSCOP 3 IULIE 2020 CAPRICORN

Noutăţi la voi, sunt oameni care vor să faceţi echipă la lucru, sau e cineva care vrea să fiţi într-o relaţie de cuplu. Poate-ntoarceți casa pe dos, ori o să vă ocupaţi de grădină, reamenajaţi spaţiul ca să vă simţiţi şi mai bine cu toţi ai voştri şi cu musafirii.

HOROSCOP 3 IULIE 2020 VĂRSĂTOR

Poate-aveți o petrecere în familie şi o să faceţi pregătiri, aprovizionare, diverse, c-or să mai vină şi nişte prieteni. O să puteţi pleca într-o excursie dacă nu puteţi sta mai mult şi să revedeţi nişte locuri, oameni, cărora le-aţi fi dus dorul.

HOROSCOP 3 IULIE 2020 PEŞTI

Se poate să-ntâlniţi pe cineva care să fie interesat de o relaţie cu voi şi o să vedeţi dacă sunteţi pe-aceeasi lungime de undă, sau nu. Poate daţi de o ofertă avantajoasă şi o să faceţi rost de bani, ca să puteţi pleca şi voi câteva zile în concediu ca să mai uitaţi de stresuri.

HOROSCOP 3 IULIE 2020 BERBEC

O să vă ocupaţi de aprovizionare, de restul treburilor casnice poate şi pentru că urmează s-aveţi musafiri, vineri, sâmbătă. Vă răscolesc nişte amintiri şi poate-o să daţi un telefon ca să luaţi pulsul unei foste relaţii în ideea de a continua, ca să fructificaţi ce aţi câştigat.

HOROSCOP 3 IULIE 2020 TAUR

Se poate să rezolvaţi o problemă scriptică şi care poate avea o legătură cu şcoala voastră sau a copilului. O reuşită în planul comunicării, poate-i strângeţi pe cei cu care aveţi preocupări comune şi reluaţi una dintre activităţi ca să vă dezmorţiţi.

HOROSCOP 3 IULIE 2020 GEMENI

E posibil să luaţi nişte bani, vi se plătesc nişte colaborări şi o să aveţi cu ce ieşi din casă, la o adică. Sunt şanse să recuperaţi nişte bani şi să aveţi de buzunar dacă plecaţi pe undeva la odihnă, la distracţie, să mai respiraţi şi voi un pic după atâta muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here