Impact puternic între un microbuz și un autoturism: O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite

Un accident grav a avut loc, luni dimineaţă, în judeţul Ialomiţa. O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite după ce un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit. 

Accidentul s-a petrecu pe DJ 201, în localitatea Sinteşti. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa, un microbuz în care se aflau patru persoane, respectiv trei pasagere şi şoferul, şi un autoturism s-au ciocnit pe DJ 201 între Coşereni şi Borăneşti, la Sinteşti.

În urma impactului, şoferul autoturismului, un tânăr de 20 de ani, a fost grav rănit. Acesta a rămas prins între fiarele contorsionate ale maşinii, fiind scos de echipele de la descarcerare în stare de inconştienţă şi stop cardio-respirator. Victima a decedat în urma traumatismelor suferite.

De asemenea, cele patru persoane din microbuz au suferit răni minore, primind ajutor medical la faţa locului, acestea refuzând transportul la spital.

Sura: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here