Comisia Juridică din Senatul României va dezbate, marți, proiectul de lege inițiat de Guvernul Orban pentru programarea alegerilor locale din 2020 în data 27 septembrie, iar ulterior inițiativa va fi luată în discuție, în sesiune extraordinară, de către plenul camerei superioare din Parlament. Totodată, și propunerea UDMR, care prevede aceeași dată pentru scrutin, va urma același circuit legislativ, în aceeași zi.
„Propunerea noastră pentru data alegerilor va fi 27 septembrie. După promulgarea legii de prelungire a mandatelor (aleşilor locali – n.r.), adoptată de Parlament, în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare vom adopta proiectul de lege prin care vom propune data alegerilor – 27 septembrie – şi, evident, o serie de alte măsuri, dintre care unele măsuri sunt legate şi de o protecţie a persoanelor implicate în procesul electoral”, declara anterior Ludovic Orban.
Pe lângă fixarea alegerilor locale în data de 27 septembrie, proiectul inițiat de Guvern mai are și alte prevederi referitoare la organizarea tehnică a scrutinului. Spre exemplu, propunerea de act normativ stipulează că „sediile sectiilor de votare pot fi amplasate si în constructii usoare si containere de locuit, in conditiile stabilite prin hotararea Guvemului privind masurile tehnice necesare bunei organize si desfasurari a alegerilor locale, prevazuta la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 84/2020”
„Autoritatea Electorala Permanenta asigura, pe tot parcursul zilei votarii si al zilei urmatoare, publicitatea datelor privind numarul alegatorilor prezenti la vot, respectiv a informatiilor rezultate in urma verificarii corelatiilor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor vot^i, obtinute prin Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal”, arată o altă prevedere.
Alegerile locale din 2020, în condiții specifice de siguranță sanitară
Calendarul alegerilor locale din 2020 a fost dat peste cap de pandemia de coronavirus. Programat inițial pentru prima jumătate a anului, scrutinul se va desfășura în cele din urmă în toamnă, dar sunt toate șansele ca el să se desfășoare sub auspiciile regulilor de siguranță sanitară specifice crizei COVID-19.
„Este adevărat că nu se vor putea organiza adunări publice, mitinguri electorale, normal, dacă se face campanie din casă în casă, candidaţii vor trebui să poarte mască, pentru că în spaţii închise se poartă mască, se va apela la o campanie mai intensă pe media, pe online, că acum online este clar un mijloc de comunicare safe. Trebuie să se adapteze şi candidaţii şi alegătorii. (…) În organizarea secţiilor de vot, evident, trebuie să iei nişte măsuri legate de numărul maxim de persoane care să intre, se stă la coadă la anumită distanţă, trebuie dezinfectanţi, măşti de protecţie, toate regulile trebuie respectate”, a declarat Ludovic Orban, la Digi 24.
Premierul Ludovic Orban a explicat că obiectivul Guvernului este să reducă nivelul de răspândire a COVID-19. „La nivelul actual de răspândire, cu siguranţă da (se vor organiza alegeri la data stabilită – n.r.). Dar am convingerea că până pe 27 septembrie lucrurile se vor îmbunătăţi semnificativ”, declara, recent, Orban.
Sursa: b1.ro