Tânără de 24 ani, ucisă de soțul de care fugise la câteva zile după nuntă. Unde a fost găsit trupul mutilat al femeii

Sursa foto: romaniatv.net

Un bărbat și-a ucis soția, o tânără de 24 de ani, lovind-o cu pietre, trupul mutilat al acesteia fiind găsit pe marginea unei autostrăzi.

Incidentul s-a petrecut în Pakistan. Trupul victimei, identificată în presa locală cu numele de Waziran, a fost găsit, pe 27 iunie, lângă o autostradă, iar de atunci soțul tinerei, Allah Baksh, și fratele acestuia, Kareem Baksh, au fost arestați.

Inițial, tatăl femeii a declarat la poliție că moartea tinerei ar fi fost un accident, însă ulterior și-a schimbat declarația, spunând că soțul ei și fratele acestuia au ucis-o cu pietre, în ceea ce se numește crimă de onoare, scrie Daily Star.

Cei doi bărbați se află în custodia poliției.

Un avocat din Pakistan, Ayaz Latif Palijo, a distribuit recent un video, pe Twitter, cu momentul în care tatăl tinerei plânge la mormântul acesteia.

“Zonele rurale feudale și tribale din Pakistan s-au transformat în câmpuri ale morții pentru femei”, a scris avocatul pentru drepturile omului.

Luna trecută, o tânără de 19 ani din Iran ar fi fost decapitată de soțul ei, după ce ar fi fugit la câteva zile după căsătorie, cu un alt bărbat.

Bărbatul ar fi căutat-o timp de un an, iar când a găsit-o a decapitat-o și i-a lăsat trupul lângă un râu. Arestat de polițiști, el s-a spânzurat în celulă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here