Un pedofil umblă liber prin Suceava. Modul incredibil prin care acționează. Poliția nu a reușit să adune suficiente dovezi împotriva sa

Sursa foto: romaniatv.net

Un bărbat din Suceava este acuzat că a încercat să agreseze sexual o fetiță, dar este încă în stare de libertate pentru că poliția nu a reușit să adune suficiente dovezi împotriva sa.

Bărbatul cu o vârstă estimată la 55 de ani are un mod de acțiune cât se poate de simplu: sună la întâmplare la uși pentru a cere, chipurile, o cană de apă, iar dacă îi răspunde o minoră singură acasă încearcă să o agreseze sexual.

Așa s-a întâmplat și vineri, când individul a sunat la ușa unui apartament și a cerut apă, iar după ce o fetiță de 13 ani i-a adus-o, i-a cerut să-l lase să o atingă în zonele intime, scrie Monitorul de Suceava.

A fost internat de la mai multe ori la psihiatrie

Fata s-a speriat și a închis ușa, iar bărbatul a părăsit blocul. Părinții au anunțat imediat poliția, care l-a și identificat pe suspect.

Acesta a negat acuzațiile și a spus că nici nu ar fi intrat în acel bloc, iar polițiștii au ridicat imagini video de la toate camerele de supraveghere din zonă pentru a aduna probe.

Bărbatul a fost de mai multe ori la psihiatrie, susține sursa citată, iar ancheta se află acum în derulare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.