De două zile, zeci de de persoane au ieșit în stradă, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile restrictive necesare pentru combaterea noului coronavirus. Printre organizatorii protestului, care reclamă ”dictatura sanitară”, se află și o tânără de 27 de ani, propagandistă anti-DNA şi susţinătoare a mai multor teorii ale conspiraţiei.
În postarea de pe Facebook în care a chemat la proteste față de legea privind izolarea și carantinarea, tânăra susține că ”este cea mai gravă din istoria României, fără precedent în Uniunea Europeană”.
”Toţi oamenii care susţin Legea Dictaturii Sanitare, în forma abominabilă condeiată de Guwerner sunt complici la distrugerea democraţiei şi libertăţilor cetăţeneşti din România (…) Nimic nu justifică adoptarea unei asemenea forme de dictatură medicală, nici dacă epidemia făcea zeci de mii de victime, nu 1000”, susține organizatoarea protestului.
Iosefina Pascal are un cont şi pe reţeaua de socializare rusă VKontakte (VK.com), sub numele Kimi Pascal, potrivit Realitatea Plus.
Sursa: realitatea.net




































