Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”, votată de Camera Deputaţilor. USR: „Suntem în faţa unui moment autentic istoric”

Iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”, iniţiată şi promovată de USR, a fost adoptată marţi de Camera Deputaţilor. Proiectul legislativ va trebui să fie votat şi de Senat pentru ca apoi să fie supus referendumului, înainte de a intra în vigoare.

S-au înregistrat 295 de voturi ”pentru”, o abținere și niciun vot împotrivă, conform G4media.

Liderul USR Dan Barna a declarat că asistăm la un moment istoric.

„Suntem în faţa unui moment autentic istoric. (…) Fiecare pas a fost o luptă. Iată că am ajuns în acest moment în care mai trebuie să facem doi paşi. (…) Încurajez să facem aceşti paşi. În privinţa alegerilor, îndemn cetăţenii să se pronunţe asupra acestei iniţiatice de igienă morală”, a afirmat liderul USR, Dan Barna.

La începutul şedinţei de plen din Camera Deputaţilor, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a cerut ca membrii Comisiei juridice să lucreze în paralel cu plenul pentru raportul la această iniţiativă, astfel încât Camera Deputaţilor să dea un vot până la sfârşitul zilei.

„La începutul sesiunii extraordinare s-a găsit pe ordinea de zi proiectul ‘Fără penali în funcţii publice’. Pentru că sesiunea se încheie mâine, pentru a nu muta dezbaterile pentru sesiunea următoare, eu v-aş propune ca membrii Comisiei juridice să se reunească şi până la finalul zilei să dăm şi un vot şi să trecem de Camera Deputaţilor iniţiativa care interzice celor condamnaţi să candideze în alegeri”, a spus Simonis, conform sursei citate.

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a afirmat că liberalii susţin această iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”

”Grupul PNL susţine dezbaterea şi votul pe această iniţiativă cetăţenească în speranţa că va rămâne o iniţiativă cetăţenească şi nu va fi transformată politic. Deja am văzut o cuplare cu o propunere de organizare a unui referendum împreună cu localele. (…) 5 milioane cetăţeni, nu doar 900.000 au votat referendumul organizat de preşedintele Klaus Iohannis. Iniţiativa cetăţenească trebuie discutată în paralel cu cele două proiecte de lege depuse după referendum. (…) PNL va vota această iniţiativa cetăţenească şi vom discuta şi celelalte două proiecte depuse în Parlament”, a susţinut Roman.

Ce schimbări aduce iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”

Propunerea legislativă prevede completarea articolului 37 din Constituţie – Dreptul de a fi ales – cu un nou text, potrivit căruia cetăţenii condamnaţi la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie să nu mai poată fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here