Un poliţist condamnat pentru folosirea funcţiei în scop sexual, prins din nou în fapt

Un poliţist din Neamţ are din nou probleme de natură penală după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, săptămîna trecută, acuzaţia adusă fiind luare de mită, scrie Monitorul de Neamt.

Tot în acest an, pe 4 februarie, agentul principal era condamnat de Tribunalul Covasna, în aşa numitul dosar „Sex şi mită la Permise“, alături de un coleg, după ce fuseseră inculpaţi pentru că primeau bani şi alte avantaje de la aspiranţii la şoferie, subofiţerul obţinând chiar favoruri sexuale în schimbul promovării unei candidate.

Adrian Anton primise o pedeapsă de 2 ani, 9 luni şi 10 zile de închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, pe o perioadă de 4 ani, în urma acuzelor de luare de mită, folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual şi abuz în serviciu.

În noul caz, DNA precizează că, alături de poliţistul de la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna, a fost trimis în judecată şi cel care a oferit şpaga, acuzaţia fiind dare de mită.

„La data de 07 aprilie 2016, inculpatul Anton Costel Adrian, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit de la celălalt inculpat suma de 300 lei pentru a-l declara admis la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere”.

Favoruri sexuale şi răspunsuri şoptite la chestionare

Revenind la speţa în care sentinţa s-a dat pe 4 februarie 2020, judecătorii au decis ca pedeapsă complementară pentru Adrian Anton interzicerea, timp de doi ani a mai multor drepturi, între care şi de a mai avea atribuţii de examinare a candidaţilor la examenul pentru permisul auto sau a unor categorii ale acestuia.

Poliţistul a mai fost obligat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii şi s-a dispus confiscarea a 4.235 lei şi 1.100 de euro, bani obţinuţi din infracţiuni, plus plata unor cheltuieli de judecată în valoare de 7.605 lei. Cel de-al doilea poliţist din acest caz, şi el detaşat la Covasna, a fost acuzat de luare de mită, sentinţa fiind 2 ani de închisoare, cu suspendare şi prestarea a 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Decizia instanţei de fond nu era definitivă şi a fost atacată de ambii condamnaţi, dosarul fiind acum pe rolul Curţii de Apel Braşov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here