Victor Ponta a pierdut la ÎCCJ procesul privind plagiatul! Reacţia ministrului Educaţiei: „În sfârşit, se face dreptate!”

Sursa foto: digi24.ro

Victor Ponta, liderul Pro România, a pierdut definitiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul cu Ministerul Educaţiei împotriva verdictului de plagiat pronunţat de CNATDCU. Informaţia a fost confirmată de ministrul Educaţiei, Monica Anisie.

„Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant PONTA VICTOR VIOREL, împotriva Sentinţei civile nr. 363 din 07 februarie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iulie 2020” – se arată în minuta instanței, citată de Edupedu.ro.

Informaţia a fost publicată iniţial pe Facebook de jurnalista Emilia Şercan.

Surse din cadrul Ministerului Educaţiei au precizat „din punct de vedere procedural, în acest moment plagiatul este irevocabil”.

Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat că va pune în aplicare decizia ÎCCJ.

„În sfârșit, se face dreptate! Sper ca această decizie să fie un mesaj clar pentru cei care au vrut să plagieze: acest lucru se pedepsește. Să fie descurajați”, a declarat Anisie, pentru Edupedu.ro.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.