Noua Secție de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Slatina, mutată în imobilul reabilitat al fostei Creșe nr. 1 de pe strada Trandafirilor, devine funcțională la începutul săptămânii viitoare.
Anunțul a fost făcut chiar de managerul spaitalului, Cătălin Rotea, pe pagina sa de socializare.
„Investim în Sănătate!
Noua Secție de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Slatina va fi, începând de luni, 20 iulie, operațională.
Aceasta va funcționa într-un imobil complet reabilitat, dotat cu mobilier nou și aparatură performantă, aflat pe strada Trandafirilor, în spațiul fostei Creșe Nr. 1”, a scris, pe Facebook, șeful spitalului.
Valoarea investiției s-a ridicat la suma de șapte milioane de lei și a fost suportată din bugetul propriu al Consiliului Județean Olt.
Imagini cu noua secție medicală: